Picarea fisei – comunicare importantă despre Apocalipsă

Picarea fisei – comunicare importantă despre Apocalipsă

Continuăm seria canalizărilor venite de la entitatea excentrică care m-a abordat zilele trecute.

În comunicarea de astăzi ea are câte ceva de transmis despre Apocalipsă, programată după cum știți pe 23 septembrie, anul acesta pică într-o sâmbătă, să se bucure tot creștinu’ în voie la grătar, fără să afecteze cu nimic programul de muncă.

“Băi fraților, apocalipsa înseamnă “revelație”. Adicătelea vă pică fisa. Se aprinde beculețu’. AHA moment. Houston, we have a problem!

De eoni încoace tot Multiversu’ așteaptă cu sufletul la gură să vă treziți fraților odată, sunteți ultimii care mai credeți în moarte, ultimii care vă omorâți între voi, omorâți alte creaturi de pe lângă voi, pe scurt ultimii fraie.. preaiubiți.

Vi s-au dat nenumărate brânciuri, vi s-a dat de înțeles subtil, după care pe față, după care vi s-au făcut scheme, diagrame și grafice, nimic! În pana noastră, s-a decis că e momentul să vă pice și vouă fisa.

Ce vă stresați atât, băi fraților? Ok, e frica de moarte. Vedeți voi cărămida aia de acolo de sus? În orice moment ea poate ateriza în capul vostru și gata, într-o secundă cântați la harpă. Deci de unde stresul ăsta?

Repet, sunteți ultimii care mai cred că mor și ajung în Rai sau în Iad. Am stabilit, Universu’ vă dă dreptate și dacă voi credeți că ajungeți în Iad, fix asta o să experimentați. Și dacă pentru unu’ Iadul înseamnă cazan cu smoală, fix acolo va ateriza. Dacă pentru altu’ Iadul înseamnă teme eterne la trigonometrie, să te ții sinusuri și cosinusuri…

Nu-mi place să fiu eu ăla care vă dă vești proaste, dar sunteți de ceva timp în plină apocalipsă. Că rezistați la trezire și schimbare cu stoicismul vostru caracteristic, e altă treabă. 

Lumea voastră se schimbă. Că unii vor, că unii nu vor, lumea voastră se schimbă. Nu de alta, da’ ne-am săturat, în puii noștri.. Stăm și ne uităm la voi, ne mai crucim un pic, iar ne uităm.. 

Apocalipsa e momentul ăla (poate ultimul… haha, scuze, nu m-am putut abține) în care vă prindeți de tot ce puteați să faceți dar n-ați făcut. O să vi se deruleze prin fața ochilor toate citatele din Paler, Shakespeare și Jung care au circulat în ultimii ani pe facebook și brusc o să le pricepeți pe toate. Pe scurt, fuck!

Dar fiți calmi, acum e doar începutul..

Apocalipsa e în primul rând personală, adică tu Petronela îți vei da seama de niște lucruri, și pe măsură ce mai mulți Petronei se prind, se face un salt de conștiință și umanitatea scapă de toate ideile proaste pe care și le-a băgat singură, din plictiseală, în cap. 

E ceva de speriat în asta? Nuuu..

Acum, sunt câte unii care au început să se prindă de ceva vreme, dar sunt băi nene câte unii care n-or să se prindă decât când o să le pice muntele în cap, sau când se vor trezi cu patul în mijlocul oceanului. Pe bune, ziceți și voi, e vina noastră?

Curg apele pe noi de cât ne-am chinuit să vă trezim, na, câteodată mai e nevoie și de o curățenie generală.

Acum, pe liber arbitru, aveți două variante: fie începeți să vă miorlăiți în stilul caracteristic și să leșinați de zece ori pe zi de frică, fie vă prindeți și voi în al enșpelea ceas că e momentul să vă conștientizați puterea interioară și să observați cu surprindere că imaginea de victimă nu vă mai prinde, indiferent de câte filtre aplicați pe poza de profil.

Destinația finală a drumului: transcenderea fricii de moarte. Tananana! Eliberarea.

Ce penele noastre e așa de nasol să se schimbe lumea asta pe care ați făcut-o voi? Vă place? E mișto?

Reptilienii sunt rugați să nu răspundă. Mulțumim.

Ce harpa mea vă cramponați atât de o realitate evident mizerabilă, inechitabilă, oribilă pe alocuri? Dați-i drumul! Aveți încredere că o să se curețe tot ce e mucegăit și o să rămână ce trebuie să rămână.

Aaaaa, vă e frică să nu fiți tocmai voi mucegaiul?? Aha, în cazul ăsta faceți ceva să nu existe vreo șansă să fiți confundați cu mucegaiul. Că altfel, ghici ce, Cif și Domestos vor acționa la greu..

Reveniți-vă odată, bă preaiubiților, și conștientizați că atrageți fix pe frecvența pe care emiteți. Stați ca șobolanii în frică, veți atrage situații de panică. Totul e în mintea voastră, fiecare o să-și trăiască apocalipsa lui.

În fine, deocamdată atât, vă pup!

Ne vedem curând!

(hahaha, făceam doar mișto, nu ne vedem așa curând.. Hai, reveniți-vă din leșin….)”

Aceasta a fost comunicarea.. Ne auzim duminică!

😉

 

 

 

Advertisements

Hai cu garoafa!

Hai cu garoafa!

Am primit astăzi o comunicare de la o entitate de lumină mai excentrică. Mai jos vă redau informația transmisă în cadrul acestui channeling, este misiunea mea să v-o transmit. În principiu ce încearcă toate armatele arcturiene, siriusiene, pleiadiene etc. să ne zică, da’ neam dacă ne intră ceva în cap, este:

“Băi fraților, lucrurile sunt simple: treziți-vă-n pana noastră odată! V-am trimis profeți, v-am trimis maeștri, v-am trimis preoți, v-am trimis sfinți.. Câte puii noștri vă mai trebuie să vă treziți odată și să vă apucați de treabă??

Nu, prin treabă nu ne referim la plimbatul hârtiilor, asfaltatul șoselelor (haha, scuze, nu ne-am putut abține..), vopsitul pereților sau elaborarea rapoartelor financiare corporatiste, alea de sunteți obligați să le faceți, că fie n-ați învățat carte când erați mici fie ați învățat prea multă, rezultatul fiind comparabil..

Nuuu!! Prin treabă ne referim la misiunea voastră, ce vrea mușchiul sufletului vostru în interior să facă, da’ ceva mai creativ, ceva care vă face pe voi fericiți, ceva ce abia așteptați să faceți, de vă tresaltă cămeșa pe voi de entuziasm!! 

Nu, statul pe canapea nu pare să fie, dar încercați-l următorii 40 de ani și cine știe, poate asta era, voi fiind pesemne niște suflete mai… contemplative..

Așa… Acum cu karma..

Pana noastră!! (chiar se potrivește) Faceți ceva, e evident ce: reglați relațiile cu mama, tata, frați, surori.. Sunteți ofticați pe ei? Ei sunt ofticați pe voi? Luați naibii trei garoafe și reglați odată. De preferat să nu așteptați să luați două..

Ok, v-au făcut aia și aia și ailaltă.. Groaznic!!!!! Dar voi, dacă ați fi băieți dăștepți v-ați prinde și voi în 2017-lea ceas că-n puii noștri voi i-ați ales să mișune, uneori chiar să colcăie pe lângă voi cu un SCOP!!! Vedeți naiba care-i scopu’ și gata.

Pricepeți odată că n-are nimeni ceva cu voi, în afară de voi.. Iertați în pana noastră tot ce v-au făcut (se poate) sau cereți-vă iertare, dacă vreți o să puteți, hai cu intenția!

Că v-a fost nașpa știm, se numește accelerare de karmă, v-ați asumat că v-ați crezut șmecheri, acum puneți mâna și treziți-vă.

Băi fraților, se poate! Alții au făcut-o, n-oți fi voi fraierii fraierilor multiversului ăstuia..

Vedeți? Gata cu karma pe familie.. Trecem la atașamente (legate de altfel, că na, toate-s legate)..

Aș zice “băi, mânca-v-aș” dar sună prost rău…

Reformulez…

Preaiubiților, ce penele noastre vedeți voi în lumea voastră să fie veșnice? Nimiiiiiiic.. Nimic nu e veșnic. Nici alea bune, da’ nici alea rele.. Nici bogăția, da’ nici sărăcia.. Nu vi se pare o veste bună?

Ok, n-aveți bani să treceți strada.. Băi nene, nu vă cred! Ceva ceva poți face să nu mori de foame. Deci ești ok. Când o să crezi că poți face mai mult, poate chiar să-ți iei un croissant, o să reușești chiar și asta..

Și uite-așa, ușor ușor ajungi cu milioanele în cont.

Eeh, să te ții atunci stres! La fel de ușor cumpărând tone de croissante, na că dispar milioanele și revii la o pâne de un leu.. Așa, și? Azi poți să ai, mâine să n-ai. Azi poți să n-ai, mâine să ai. Totul e în capul tău.

Dacă tu crezi că nu poți, Universul vine și e de acord cu tine, că doar nu contrazici nebunu’.

Deci ideea e că poți, frate, că nu ești tu mai defect decât vecinu’ cu Porsche.. Singura diferență între tine și el e că el știe că poate, iar tu știi că nu poți. Atât. Schimbă-ți în pana mea modul de gândire și o să vezi că merge.

Acum, trecem pe relații.. Te-a părăsit Gigica. Pff, nașpa. Pune naiba mâna și prinde-te ce anume din tine a făcut-o p-aia să plece, mai ales ce anume a atras-o din prima, așa defectă cum sigur ți se pare acum că era, mergi încă o dată la mama și tata cu garoafe că p-acolo e problema, patternuri in relații bla bla, te prinzi că ești băiat deștept, sunt mii de citate pe facebook, și gata.

Îți identifici patternurile din relațiile disfuncționale din copilărie, mai dai încă o tură cu garoafe, inclusiv pe la Gigica, și gata!!! Te-ai vindecat și de atașamentele emoționale.

Buuun! Am echilibrat karma, am eliminat atașamentele..

Știu, o să ziceți că acum muriți.. Nuuu, băh.. Acum riscați să trăiți și voi, în penele voastre..

Băi fraților, noi din lumea asta de dincolo sincer vă spunem: ni s-a luat de miorlăiala voastră permanentă! Băi nene, da’ reveniți-vă odată! Ce puii noștri de co-creatori sunteți voi? Deja tot Multiversu’ se simte jenat..

Hai trezirea că avem treabă!”

Aceasta a fost prima parte a comunicării. Simt că vor urma și alte părți, probabil detalieri, entitatea de lumină are multe să ne transmită, nu toate pot fi redate mot a mot, după cum vă puteți imagina, voi folosi variante cenzurate, pentru ca și copiii sub 18 ani să aibă acces la informație.

Între timp, hai cu garoafa, fraților!

 

 

 

 

 

 

 

 

A șaisprezecea carte din tarot

A șaisprezecea carte din tarot

Iaca de ceva vreme încoace am și eu un vis. M-am gândit să vi-l povestesc..

În prima parte, că e un vis complex, se făcea că întregul sistem în care trăim se prăbușea.

TOT.

Întreg sistemul în care trăim în acest moment e atât de falimentar, încât mă uit în jur și mă întreb cum de mai rezistă. Ce îl mai ține. Cine îl mai ține. Da, știu, sunt câte unii care s-au chinuit ceva la construcția asta hidoasă, mizerabilă în care suntem prinși.

Deocamdată.

Întâmplător sau nu, am avut șansa în viața asta să știu ce înseamnă lumea oamenilor simpli, chiar săraci, dar și lumea oamenilor “de succes”, la “elite”, atât din punct de vedere financiar, mediul de afaceri, cât și politic.

Trăim într-un sistem ținut în viață de zeci de ani în mod artificial. El singur n-ar fi rezistat dacă interesele câtorva nu ar fi fost atât de mari încât fac orice să îl mențină. Dar din ce în ce mai mult mi-e clar că nu se mai poate. Oamenii au început să se trezească, au început să-și recunoască valoarea umană, pierdută atât de mult timp.

Un sistem economic al cărui etalon a dispărut de mult, bazat pe camătă și speculații, împletit mizerabil cu un mediu politic de toată jena format din marionete ale cămătarilor. Un politic care a intrat de ceva vreme în criză și se chinuie nădușind să strângă cât mai mult lațurile, dispus să reglementeze în mod “democratic” tot, chiar și cele mai intime aspecte ale vieții oamenilor, în numele unui “bine colectiv” inventat pe genunchi, la ceas de seară.

Nu sunt neapărat genul teoriei conspirației, dar să crezi că economia mondială este liberă, reglementată de sfântul raport cerere – ofertă e o glumă proastă. Să crezi că deciziile care se iau la nivel mondial (sau național, sau regional, etc.) sunt niște ingenue reacții de protejare a cetățenilor reflectă cel puțin un retard mintal, dacă nu chiar boală psihică.

Personal, recunosc cu mâna pe inimă: momentul 11 septembrie 2001 e de departe una dintre cele mai mari capodopere regizorale ale secolului 21, deși am o presimțire că ce va urma va fi și mai și, dar de data asta surprinzător inclusiv pentru regizorii și scenariștii din 2001.

Momentul 11 septembrie a permis legiferarea a ORICE în numele unui singur scop abstract: “combaterea și prevenirea terorismului”. Aceiași teroriști pe care noi românii încă din 1989 îi cunoșteam bine în invizibilitatea lor.. Ca întotdeauna, vizionari..

Regulile sunt simple în economie: pentru a avea succes în vânzarea unui produs/serviciu mai întâi trebuie să identifici sau, dacă nu există, să creezi nevoia oamenilor pentru acel produs/serviciu. E foarte simplu.

Oamenii erau ok (mă rog, cât de cât..). Dar brusc au început să aibă nevoie de securitate. Și în numele acestei securități iluzorii, întreținute periodic de diverse atentate ale invizibililor teroriști imposibil de interceptat de serviciile secrete cu bugete astronomice, sunt dispuși să renunțe la multe, inclusiv la libertatea lor.. Tot în numele aceleiași securități iluzorii, evident că este absolut necesar să fii localizat la orice oră din zi și din noapte, să fie puricată orice tranzacție bancară, să fii amprentat când îți faci pașaportul, să fii amprentat când intri în anumite țări, să fii controlat până la sânge, sau chiar la sânge.

Am avut la dispoziție mii de ani, acum mai avem puțin. Chiar foarte puțin. Și pentru că schimbarea este clar imposibilă, singura șansă este resetarea. Probabil prietenii noștri atlanți ar avea câte ceva să ne povestească la un pahar.

Și astfel, m-am apucat să visez..

Visez la momentul în care noi toți vom fi nu români, englezi, francezi, ci oameni. Visez la momentul în care voi putea să merg pe toată această minunată planetă pentru simplul motiv că sunt ACASĂ, și în general nu am nevoie de viză să trec din dormitor în sufragerie.

Visez la momentul în care nu voi fi identificată  printr-un cod, fie el și numeric personal. Eu nu am nevoie de el. Ei au.

Visez la momentul în care omul se va reconcilia cu natura și va regăsi acolo soluția pentru eventuale dezechilibre energetice care pot cauza boli, iar atunci când o boală va apărea, dezechilibrul energetic va fi recunoscut și omul va fi ajutat să se reconecteze cu el și să conștientizeze ce anume i-a perturbat echilibrul, și așa se va vindeca, nu prin pilule, seruri sau tablete.

Visez la momentul în care voi putea decide dacă să-mi vaccinez copilul sau nu pe baza a ceea ce simt eu ca mamă, nu că “trebuie”. Și un eventual vaccin se va compune doar din substanțe naturale, nu creații de laborator ale unor indivizi nevrotici.

Visez la momentul la care copiii vor alerga desculți prin iarbă și se vor așeza pâlcuri în jurul celor mari, cu experiență în anumite domenii care îi interesează pe ei, și vor asculta fascinați cum li se povestește despre natură, despre planete, despre izvoare, despre artă, despre corpul uman, despre frecvențe, despre energii, despre chakre (relaxate:)), despre Dumnezeu, despre yin și despre yang, despre kundalini, și ei vor învăța cunoașterea adevărată, vor învăța arta de a fi om în toată complexitatea, nu despre logaritmi, integrale și ecuații de gradul ț.

Visez la momentul la care orice copil va fi iubit pentru cine este el, nu pentru ce face, și va fi lăsat să își descopere darul lui, talentul lui, și va putea să-l împartă cu toți ceilalți în bucurie.

Visez la momentul la care etalonul întregii umanități va fi iubirea și fiecare va putea avea acces liber și nelimitat la toate resursele acestei minunate planete.

Visez la momentul la care fiecare va fi fericit exact cu cât are nevoie, iar nevoile de bază ale omului vor fi creșterea personală și sprijinirea celor din jur.

Visez la momentul la care atenția oamenilor se va îndrepta către interior și către descoperirea resurselor interioare fenomenale.

Visez la prăbușirea a tot ceea ce este acum: state, legi, politici, economii, sisteme financiare, monede, TOT. Toate acestea și-au dovedit deja inutilitatea, toate aceste construcții hidoase sunt de mult falimentare. E doar o agonie lentă, dar cu potențial serios de accelerare.

Mă uit în jur la sistemul economic (repet, întâmplător chiar am o idee). Nu are cum să mai reziste. E mort. O mare bulă umflată din care toți se chinuie să tragă ce pot.

Tot acest sistem dezumanizant (economic, politic, social) va trebui ras de pe suprafața pământului pentru ca OMUL să aibă o șansă. Și sunt sigură că va fi. Mai devreme sau mai târziu.

Și da, pentru asta e nevoie de creșterea nivelului de conștiință a fiecăruia dintre noi. Cine alege. Cine nu, sunt atâtea CNP-uri în Multiversul ăsta…

Și pentru ca visul meu să se împlinească mai e un singur pas:

SĂ NE TREZIM.

A doua venire a lui Jerry. Rezultat la pauză: Tom 0 – Jerry 1

A doua venire a lui Jerry. Rezultat la pauză: Tom 0 – Jerry 1

Profeția s-a împlinit. Apocalipsa e aici. Jesus.. ăăă.. Jerry a venit! Slăvit fie numele lui!

Zilele trecute am avut privilegiul și onoarea de a urmări cu sufletul la gură o emisiune în care un mesia (noul nume de scenă ales e Jerry..) tatuat, cu coadă și inevitabil accent american își prezenta în direct misiunea personală.

Se făcea că Jerry era un tatuat infractor (nimic rău în asta, ne plac tatuații.. nu neapărat infractorii.. dar nu judecăm) și pe drumul spre Damasc.. stai, ăla era altul.. Îmi cer scuze, informația încă mi se downloadează în chakra coroană și codurile de lumină s-au amestecat..

Revin.. Se făcea că pe un drum a avut el, așa tatuat și delincvent cu codiță cum era, un accident de mașină. Toate bune și frumoase (ok, nici așa bune, nici așa frumoase, dar înțelegeți ideea..), cum mergea el așa pe vibrație inferioară, vă zic varianta scurtă a poveștii, i-a crescut vibrația brusc și inopinat, și totul de la o chestie verde.

Omul (încă om la momentul respectiv) a văzut o chestie verde, și anume sufletul unei femei care și-a realizat misiunea personală murind și transformându-l pe Jerry în Mesia. Eu vă zic povestea pe scurt, mai jos linkul cu povestea pe lung.

De la chestia verde generatoare de mesianism a fost doar un pas până la întâlnirea cu omuleți verzi (cromatic, observăm o consecvență, ceea ce ne bucură), extratereștri diverși (d’ăia buni), și mai observăm la un moment dat repetiția aproape plictisitoare a simbolului muntelui, unde a fost dus de omuleții verzi să-i verse coduri de lumină în chakra coroanei.

Cert e că, fără absolut nicio asemănare cu discuția lui Iisus din pustiu (aia cu Ucigă-l Toaca), apare în relatarea lui Jerry un episod în care i se arată lui câmpul de conștiință christică din jurul pământului, și, din nou fără nicio legătură cu replica lui Uci: “toate acestea pot fi ale tale”, iată că în zilele noastre i se zice lui Jerry într-o traducere aproximativă: “tu va trebui să vindeci Pământul, că uite, conștiința christică dă rateuri grave pe ici pe colo, prin părțile esențiale”.

Și Jerry, plictisit probabil de frecușurile interminabile cu Tom, acceptă smerit rolul de Salvator al Pământului. Acum realizez că nu e a doua venire, că ăsta micu’ vine de fapt să remedieze erorile de fabricație ale câmpului christic.

Sorry, J.C.! Jerry rules.

Să nu mă înțelegeți greșit, eu îl apreciez pe Jerry, ne-a zis cum e cu merkaba, niște informații fenomenale pe care nimeni niciodată nu le-a știut, omuleții lui par mult mai verzi decât orice alți omuleți verzi văzuți de locatarii de la Obregia, în plus chestia verde chiar nu se arată oricui.. Nu mai spun că la Șinca Veche a băut o bere cu St. Germain și alți doi extratereștri.

În plus, capacitățile lui de predicție sunt incredibile!!! A zis clar că omenirea se trezește, cică în 10 ani oamenii vor fi mai elevați spiritual.. INCREDIBIL!!! Pentru PR, a băgat-o și pe-aia cu România viitorul centru al spiritualității mondiale. Nu că n-ar fi adevărat,dar simțim PR-ul pur..

Ce m-a deranjat puțin (dar pare a fi parte din mărețul Plan Divin pe care numai el îl știe, suspectez că nici Creatorul nu l-a aflat încă) a fost că a desconspirat existența punctelor energetice foarte puternice pe teritoriul țării noastre. FBI și CIA habar n-aveau. Damn it! Acum știu.. Mulțumiiiiiiiim, Jerry…

Așadar, ca să-și ducă misiunea mesianică la bun sfârșit în lupta cu Draconienii și Reptilienii (ăștia-s nașpa în toate poveștile), a înființat un program de formator de mesii.

Da, ați citit bine.

Știți cum e specializarea aia de “formatori de formatori”? Așa și Jerry, e formator de mesii, niște Jerry mai mici care vor primi evident codurile de lumină fix în chakra coroană și vor împânzi pământul formându-i pe alții care să-i formeze pe alții care să- formeze pe alții care să-i formeze pe alții, până s-or termina oamenii și îi vor forma pe Reptilieni, și pe Draconieni, și așa omenirea va învinge.

Acum mă știți pe mine, nu pot să ratez evenimente epocale ca ăsta, am intrat și eu pe pagina de facebook a lui Jerry, și acolo scria că acest training nu e pentru oricine. Super, îmi zic. Am dovedit că nu sunt chiar oricine.

Mai zice acolo că nu contează cine ești, background, educație, nimic, atât timp cât ai bilet de ieșire temporară de la Obregia avizat de asistenta șefă e ok! Dimpotrivă, scrie clar că ăia cu ceva educație, cunoaștere sunt chiar dezavantajați, că li se blochează merkabele de la atâtea informații. Jerry și-a amintit probabil ce bine a dat istoric aia cu “fericiți cei săraci cu duhul..”

E clar, e de mine.

Știți, vă fac o mărturisire.. Întotdeauna mi-au păcut desenele cu Tom și Jerry. Acum realizez că de fapt era doar chemarea subtilă a corpului meu de lumină și pregătirea inconștientă pentru măreața misiune care mă așteaptă, formată fiind ca formatoare de formatori în formare pe Noul Pământ format al formatului Jerry formatorul de mesii.

Deja m-am obișnuit după atâtea inițieri comandate (vi le-am împărtășit) să-mi apară butonul “SHOP NOW” pentru diverse cantități de coduri de lumină downloadabile în chakra coroană. De data asta, e un întreg retreat într-un loc puternic din munții României (disponibil doar participanților, că-i puternic rău..) unde te armonizezi, primești codurile de lumină, te vindeci, vindeci tot ce mișcă, îți activezi merkaba, capeți abilități extrasenzoriale și, cel mai important, primești și un certificat.

Totul pentru modicul preț de 2012,40 euro. Văd că e fără TVA, deci e extracomunitar, deci e facturat clar direct de pe Sirius. Ha, să văd ANAF-ul cum deduce cheltuiala!!

Măh, are sens, să știți.. De ceva ani mă tot stresez cu traume vechi, copii interiori, vindecări, echilibrări, iertări, acceptări, din nou echilibrări, alte traume vechi reprimate, etc. Unde naiba era Jerry în tot acest timp?? Vindecată, nevindecată, cu sau fără conștientizări, cu sau fără efort propriu, îmi turna și mie câteva sute de grame de coduri de lumină și gata!

Ce-s 2012,40 euro?? (observați că deloc întâmplător suma în euro ne trimite cu gândul la profețiile mayașe, față de care e o diferență neglijabilă de doar 40 de cenți..)

Și-o să fim mulți (noi, mesiii), conform business plan-ului Jerry estimează câteva sute de mii, de unde rezultă un profit net… adică, vreau să zic.. beneficiu net pentru umanitate de câteva sute de milioane de euro..

Buuun..

Acum, ca să traducem cele de mai sus în română, băieții ăștia s-au gândit ei așa în inteligența lor de oameni de afaceri: se ia una bucată Gigel (varianta americană un pic nefericit aleasă – Jerry) un pic tatuat, ok-ish (ca să vorbim pe limba lor un pic), se știe că în general targetul țintă în domeniul spiritualității este reprezentat în proporție de 70% minim de femei, care în proporție de 90% au probleme emoționale și issue-uri (ee, iar am dat-o) cu bărbații, deh, de la atâtea romane de Dumas..

Clar, românii, respectiv româncele nu vor rezista la un Jerry (sincer, la nume chiar au greșit-o rău:))) american, ca-n romanele de Sandra Brown, cu tatuaje și codiță, care își activează merkaba (voi ăștia cu BMW-uri, stați jos!) când vrea mușchiul lui, care poate să-ți downloadeze codurile de lumină ale omuleților verzi fix în chakra coroană, te face extrasenzorial în 5 zile, unde mai pui că de departe se vede că e viitorul conducător suprem al Noului Pământ!

Ee, uite că de data asta nu mă duc! Înțeleg că e undeva prin septembrie, așa că mă gândesc să stau prin munți cu ochii ațintiți spre cer și o să aștept să se întoarcă acasă la ei ăștia din prima tranșă de formatori.

Că doar cu merkabele activate n-or veni tot cu Personalul de 15.43…

 

Linkul cu emisiunea se află pe youtube, dacă e nevoie de ajutor să-l găsiți îmi spuneți..

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deci ce-ar fi de iertat?

Deci ce-ar fi de iertat?

Am vrut să scriu despre iertare. Cel mai mare dar pe care îl poate primi un om.

Dar, încercând eu să formulez diverse idei, m-am trezit că mi-a dispărut subiectul, pentru că atunci când se atinge nivelul de iertare însuși cuvântul în sine nu mai are sens.

Din punctul meu de vedere iertarea nu este un proces, nu este o acțiune, nu este o întâmplare. Capacitatea de iertare este un dar. Cel mai mare dar pe care poate să îl primească un om, pentru că iertarea (adevărata iertare) se transformă în iubire necondiționată.

Cu toții am trecut prin experiențe diverse, mai mult sau mai putin traumatizante, cei din jurul nostru de multe ori ne-au lovit, conștient sau nu.. Dar cine sunt ei? Oglinzile noastre, reflexiile noastre, manifestarea propriei noastre agresivități.

Copii fiind, cu toții am experimentat situații de umilire, respingere, diverse traume emoționale și chiar fizice. Copii fiind, nu am înțeles de ce lumea asta în general și mai ales oamenii cei mai apropiați nouă au putut să ne rănească atât. Ne-am luptat să ne apărăm, ne-am construit carapace cât mai sofisticate, personalități cât mai dure, totul pentru a ne asigura că nimeni niciodată nu ne va mai răni.

Am blocat orice deschizătură, cât de mică, în carapacea noastră, pentru că emoțiile nu pot fi filtrate. Mai bine închizi ușa complet și te izolezi de toate emoțiile decât să riști să intre, pe lângă emoțiile pozitive, și cele negative, atât de dureroase.

Am blocat de multe ori și orice amintire a unui eveniment dureros, am ascuns sub grele lespezi orice amintire a unei traume. Ne-am luptat zeci de ani să ținem lespedea complet ferecată, pentru că presiunea durerii, a furiei, a neputinței risca să ne dărâme. Și am făcut bine. Atunci ne-ar fi dărâmat.

Dar vine un moment în viață când nu mai poți să ții acea lespede închisă, presiunea interioară a tuturor emoțiilor reprimate este atât de mare încât nu ai altă variantă decât de a ridica, treptat, lespedea de pe mormântul vechiului tău eu.

Și cât de greu este!

Atunci descoperi în cele mai ascunse unghere ale sufletului tău, ale trecutului tău, monștri adevărați, călăi și vrăjitoare.

Și poți alege să te lupți cu ei, cu neînțelegerea copilului de atunci, sau poți să-ți asumi poziția adultului care ești azi. Tu poți acum să înțelegi.

În viața asta am înțeles, prin experiența mea, că cel mai important lucru este intenția. Asta de fapt a născut totul. Simpla intenție de a ierta face cu adevărat minuni. E greu până ajungi să-ți dai voie să  ierți. Cel mai mare conflict acesta este.

Dar când ajungi să poți să îți spui ție “vreau să iert” Dumnezeu va face minuni. Atunci tu devii creatorul propriei tale fericiri, atunci încep eliberarea și vindecarea ta. Pentru că dacă tu decizi asta, de undeva de Sus, de acolo din tine, ți se va da cel mai de preț dar: IERTAREA.

Iertarea nu este un cuvânt, așa cum nici iubirea nu este. Iertarea este o grație divină care se pogoară asupra ta, atunci când ai dovedit că meriți. Când ai făcut tot ce a depins de tine, când ți-ai învins demonii victimizării, când ți-ai asumat complet responsabilitatea vieții tale, când ai înțeles că ai venit cu această responsabilitate din momentul în care ai văzut pentru prima dată lumina zilei. Când ai avut curajul de a retrăi acele emoții dureroase.

Atunci când înțelegi cu adevărat că totul este un drum ales de tine, nu este nimic ce nu poți ierta. Din experiență proprie vă spun, NIMIC. Nu există călăi, nu există victime. Există doar un drum pe care ni l-am asumat pentru a ajunge la adevărata cunoaștere, cunoașterea de sine.

Pe drumul iertării (atât a celorlalți cât și a noastră), începem cu “Ceea ce ai făcut nu are nicio scuză, nu meriți iertarea mea.”

Al doilea pas, iertarea “dușmanilor”. “Te iert, deși ești dușmanul meu.”  Manifestare maximă a ego-ului.

După care reușim să spunem cu jumătate de gură “Te iert.”, și totuși un “dar…” se simte în voce.

Mai facem un pas și dispare și “dar…”-ul de după “Te iert.”.

Însă, adevărata iertare este atunci când te chinui să îți amintești ce anume aveai de fapt de iertat, și nu poți. Să-ți amintești. Atunci este adevărata eliberare. Pentru că da, realizezi că nu este nimic de iertat. Atunci ai primit DARUL adevărat, vindecarea ta.

Citesc des mesaje și îndemnuri la iertare, sintagme de gen “iartă-l și trimite-i iubire necondiționată” cuiva care ți-a greșit, sau “îmi trimit mie iertare și iubire necondiționate”. Sună atât de bine, și este, dar oare câți suntem cu adevărat acolo? Oare câți suntem la nivelul de iubire și iertare necondiționate?

Putem doar să ne facem treaba și să muncim cu noi, până la momentul în care vom primi acest dar. Putem practica iertarea în viața noastră zi de zi, în fiecare zi mai mult. Pentru că dacă nu reușim să ne iertăm vecinul care ne-a ocupat locul de parcare sau pe cel care ne-a călcat pe picior în autobuz, cam câte șanse avem să ne iertăm pe noi sau pe cei apropiați în situații cu adevărat dureroase?

Atât timp cât considerăm că avem lucruri de iertat altora suntem condamnați să rămânem ferecați în propria noastră rană. Doar conștientizarea faptului că nu avem ce să iertăm nimănui ne poate elibera.

 

Copiii adevărului

Copiii adevărului

După ce am băgat în faliment industria producătoare de linguri, negându-le practic produsul, vreau să scriu astăzi despre un subiect sensibil pentru mine și probabil pentru noi toți, despre ADEVĂR.

Nu, nu mă refer aici la Adevărul Universal, mă gândesc că înainte de a avea pretenții să ajungem la el fiecare dintre noi are datoria de asculta nevoia sufletului de a fi în adevăr, adevărul de aici, de pe pământ, unde lingura pare al naibii de reală.

Mă voi referi la ADEVĂR și mai ales ascunderea lui în familiile noastre perfecte.

Când eram mică recunosc cu mâna pe inimă, îmi plăceau telenovelele. Na, am zis-o… Când am crescut mai mare m-am prins și de ce: și eu trăiam o telenovelă. Cumva la televizor părea mai mișto decât în realitate. Mult mai mișto.

Mințim persoanele din jurul nostru, de la cele mai neînsemnate (în aparență) fleacuri, până la lucruri grele, cu impact major asupra celorlalți. Ne mințim că-i mințim pentru a-i proteja. De fapt mințim pentru a ne proteja. De fapt mințim din frică.

Întâmplător sau nu, cunosc și am intrat în contact cu oameni de toate categoriile sociale, dar cu nivel de educație peste medie, ale căror vieți sunt absolut incredibile. În familiile noastre (nu toate evident, dar am fi uimiți în cât de multe) sunt păstrate secrete uriașe, se ascund lucruri grele, totul din frică și neasumare.

Mă voi referi în mod special la părinții care ascund lucruri copiilor. Sunt cazuri de copii adoptați care habar n-au o viață întreagă că au fost adoptați, sunt cazuri de abuzuri, sunt cazuri de copii crescuți de tați care habar n-au că acela nu este copilul lor, și lista poate continua.

Acestea sunt realități grele. Dar mai sunt realități aparent “ușoare”, în care copilul este mințit de părinții săi cu iluzia unei familii, părinții se prefac că totul este minunat deși când musafirii pleacă răbufnește realitatea cruntă. Sau nu răbufnește, ci doar se instalează tăcerea.. la fel de cruntă.

Nu judecăm aici sub nicio formă, fiecare face cât poate, dar sunt adevăruri care trebuie spuse.

Dragi părinți, cu voi vorbesc, să știți un lucru: un copil nu este un animăluț. Este un suflet. În general mult mai evoluat ca voi. Puteți să vă prefaceți o viață că relația dintre voi este minunată, copilul simte CEEA CE ESTE și va absorbi energetic mizerabilul model pe care i-l afișați, și se va lupta o viață să identifice în lungi ședințe de psihoterapie de unde are inoculat acest greșit reper de relație, și se va zbate mult până când va reuși să se elibereze. Iar voi atunci vă veți întreba de ce nu este “realizat”, așa cum vă doriți.

Și nici atunci nu vă veți putea uita în oglindă să vedeți cauza reală, pentru că minciuna se îngroapă din ce în ce mai mult și puterea de a te vedea cine ești cu adevărat scade, energia voastră scade..

Da, veți spune că și-a ales această lecție de viață, nu e vina voastră. Corect, nu de vină vorbim aici. Viața lui este responsabilitatea lui, iar el și-o va asuma. Ce vă întreb eu pe voi este: voi când vă veți asuma responsabilitatea pentru a voastră?

Legat de toată minciuna care plutește ca un nor negru peste noi toți (în toată societatea, dar minciunile din familii au un impact enorm), atunci când toți vom înțelege că toată informația, TOATĂ, este prezentă în acest câmp informațional la care toți avem acces, vom înțelege că doar pentru că nu-i spunem cuiva ceva (indiferent ce și indiferent cui) nu înseamnă că el nu știe.

Știe, pentru că informația plutește undeva între noi, poate nu reușește să decodifice cu subiect și predicat, dar ȘTIE, și energetic va reacționa.

Întâmplător (sau nu), știu bine ce înseamnă o amintire reprimată. Știu bine ce înseamnă să simți acel adevăr (de multe ori greu chiar de imaginat) chiar dacă mental nu îl poți accesa decât din când în când, parțial. Știu bine că tot ceea ce experimentezi ca și copil (indiferent de vârstă, chiar de la cele mai fragede) ți se impregnează în tine și este cu tine, indiferent cât se luptă cei din jurul tău să păstreze lucrurile îngropate.

Copilul simte ceea ce este, copilul păstrează în el tot adevărul, chiar dacă voi credeți că e “prea mic”, “o să uite”..

Pentru părinții care adoptă copii.. Adopția unui copil este un lucru fantastic, voi schimbați destine și faceți minuni. Dar spuneți-le întotdeauna adevărul, nu îi mințiți, pentru că ei ȘTIU. Și dacă voi îi mințiți, ei își vor pierde încrederea în propria lor simțire, în propria lor intuiție, și își vor trăi viața în derivă și în confuzie. Adevărul este singurul care vindecă și eliberează. Și singurul care UNEȘTE.

Pentru mamele care fac copii cu alți bărbați decât soții lor și din frică, rușine, păstrează secretul până la moarte (ați fi uimiți cât de frecventă este situația asta), nu vă judec, departe de mine gândul ăsta, DAR să fiți sigure că atât soțul cât și copilul știu adevărul. Prin lipsa de asumare vă condamnați la iadul cel adevărat, pentru că vinovăția vă va mânca din trup și din suflet. Dar aici nu este (doar) despre voi.

Copilul vostru vă va urî o viață fără măcar să știe de ce, sfâșiat între ura pe care o simte și propria vinovăție și autoblamare că este atât de rău încât își urăște mama, care iată, pare perfectă..

Pentru părinții care nu le spun copiilor că mai au frați sau surori din relații cu alte persoane.. Viața e interesantă, știu nenumărate cazuri în care viața în regia ei perfectă a scos la suprafață inclusiv situații de genul acesta. Ați fi uimit cât de mult seamănă fizic un copil cu părintele care fie nu știe despre existența lui, fie nu îl recunoaște. Inconștient, întreaga lui ființă își dorește recunoașterea și acceptarea. Și adevărul.

Și mai sunt cazurile de abuzuri, de orice fel. Aici lucrurile sunt atât de grele încât e greu de vorbit despre ele. La fel, am fi uimiți câte drame de genul acesta zac ascunse adânc în familiile noastre în aparență respectabile, religioase, “perfecte”. De ce? Pe lângă multe cauze ce curg ca smoala din generație în generație, mai este ignoranța.

Pare crima perfectă. Spun crimă pentru că da, este o crimă să abuzezi un copil. Mult mai rău ca o crimă reală. Dar din ignoranță, există concepția că “e copil.. uită.. nu contează”. Dragilor, copiii nu sunt obiecte și nu sunt animale. Nu uită nimic din ce trăiesc.

NIMIC.

Toți greșim. Unele greșeli sunt mai apăsătoare ca altele. Dar lecția pe care am venit să o învățăm este să ne asumăm. Să ne cerem iertare. Să înțelegem o dată pentru totdeauna că doar acoperind cu un preș mai mult sau mai puțin strălucitor o mare grămadă de rahat nu vom acoperi mirosul, nu vom putea opri viermii să iasă la suprafață.

ȘI VOR IEȘI.

Oricât de mult am crede că protejăm persoanele din jurul nostru prin minciună, de fapt ne manifestăm doar propria frică și nevoie de a ne proteja pe noi. Egoism. Ne păstrăm încă o perioadă lumea noastră mică și într-un echilibru aparent, atăt de fragil.

Adevărul vindecă, oricât de dureros ar fi, pentru că oricum noi toți îl cunoaștem, la un nivel conștient sau nu.

Înainte de a atinge Adevărul Universal, poate ar trebui să privim din față, cu responsabilitate, tot ceea ce nu am spus niciodată, nu ne-am asumat, am ignorat și am sperat că scăpăm cu asta. Oricât de adânc îngropat ar fi, adevărul iese ÎNTOTDEAUNA la suprafață.

Iar aceasta nu este blestemul nostru, este salvarea noastră. Dar ratăm lecția de a fi suficient de puternici să exprimăm noi adevărul despre noi, așa cum suntem.

Toți suntem copii, apoi unii dintre noi ne transformăm în părinți. Cunoaștem atăt de bine ambele roluri.. Doar adevărul și asumarea pot să rupă lanțurile karmice care propagă abuzurile (de orice fel) mai departe, către copiii și nepoții noștri.

Părinții noștri poate n-au putut, dar noi putem. În orice moment.

Și acum vouă, dragi copii, vă spun: credeți cu toată tăria în ceea ce simțiți, aveți adevărul în voi și nimeni niciodată nu vi-l va lua. Înțelegeți-vă părinții, nu au putut mai mult, dar voi sigur puteți. Chiar dacă ei nu pot să ridice ochii către voi și să vă spună adevărul, munciți cu voi pentru a ajunge să-i iertați și să-i iubiți. Iar atunci o minune va avea loc, și voi și ei vă veți vindeca. Și poate vor avea puterea de a spune, pentru că vor simți că singura voastră reacție va fi eliberarea și bucuria.

Dar chiar dacă tot nu vor putea să verbalizeze, ei vor simți eliberarea pe care voi ați dăruit-o. În primul rând vouă, și apoi lor. Și atunci veți simți că v-ați îndeplinit o parte importantă a misiunii cu care ați venit aici.

Viața curge spre adevăr. Mai întâi personal… Și abia pe urmă universal.

This. Isn’t. Real.

This. Isn’t. Real.

Gata, am revenit.. Am ieșit din post și rugăciune. De fapt, încercam și eu să verific dacă în mod real “îți ia doi ani să înveți să vorbești și 60 de ani să înveți să taci”. Nu-mi iese.

Sper că toată lumea a supraviețuit tuturor lunilor noi, pline, sau doar plinuțe.. Sper că ați driblat elegant toate cuadraturile și opozițiile, steliumurile și crucile cosmice (iar am făcut research pentru articol).

Mulțumesc pentru toate mesajele primite, totul e ok, n-am murit. Îmi cer scuze tuturor celor ușor sau chiar crunt dezamăgiți din acest motiv.. Sunt pe poziții.

Deși dacă stau să mă gândesc, mi se pare mișto, chiar new age așa, ideea unui blog de tăcere. Ce poate fi mai spiritual? Putem să zicem că suntem într-o continuă meditație ;). Hmm, aș putea chiar percepe o taxă..

Hai să vă zic ultima conștientizare care m-a pocnit.

Ați văzut Divergent? Foarte interesant filmul, fix ce trăim noi. Un film profund, și da, actorul din rolul principal e chiar mișto.. Fetelor, merită! 😉

Cu riscul de a mă transforma în IMDB, vă spun în două cuvinte: e vorba despre o societate utopică în care lumea este divizată în 5 clase complet separate, fără nicio interacțiune între ele, iar fiecare membru trebuie să aleagă în care clasă se încadrează.

Vă sună cunoscut?

Cea mai tare parte este testul la care sunt supuși toți, mai întâi pentru a identifica în ce categorie socială se încadrează, iar apoi testul final prin care sunt validați ca membri definitivi ai acelei categorii. Testul final este înfruntarea celor mai adânci frici.

Tot nu vă sună cunoscut? 🙂

Li se inserează un ser care îi proiectează într-o realitate în care cele mai profunde frici prind viață. Modul în care reușesc să iasă din situațiile limită îi validează sau nu ca membri ai categoriei pe care au ales-o.

În vreme ce majoritatea se încolonează cuminte fiecare în categoria în care pare să se încadreze, există unii oameni – divergenții – care nu se încadrează nicăieri, astfel devenind pericole pentru societatea cu reguli clare. Sunt omorâți dacă sunt descoperiți.

Eee, dacă nici acum nu vă sună cunoscut…..:)

Și ca să mă urască total cei care poate nu au văzut filmul (deși actorul e chiar mișto…) și voiau să-l vadă, esențial este momentul în care eroina este prinsă într-o cușcă din sticlă care se umple cu apă (frica de înec). Acoperită de apă complet, rostește cuvintele conștientizării care o eliberează și o duce la următorul nivel:

“THIS ISN’T REAL”

Oare nu asta trăim noi chiar acum?

Divergenții sunt cei care reușesc să-și depășească cele mai adânci frici printr-un “simplu” mod: recunoscând existența testului. Ei știu și simt cu toată ființa lor că totul este un joc. O iluzie. Reușesc să se ridice de la nivelul emoțiilor (generate de frici) la un nivel superior în care ei știu că apa care pare să-i înece nu e reală. Focul care pare să-i ardă nu e real. Nimic nu este real.

Totul și toți din jurul nostru sunt creație a conștiinței noastre jucăușe. Singurele lanțuri care ne țin în jocul ăsta sunt emoțiile, și ele iluzie. Vălul. Ce trebuie să transcendem.

Este o mare diferență între a ști ceva și a conștientiza acel lucru. Mental, ne jucăm de atât de multă vreme cu toate aceste teorii, wall-urile facebookului sunt pline ochi cu citate cu oglinzi, cu noi care ne creăm propria realitate, bla bla.. Toate adevărate de altfel.

Dar, oare câți dintre noi chiar conștientizăm cu adevărat ce spunem/citim/auzim?

Dacă reușim (nu peste noapte, presupune o muncă nu chiar ușoară) să ne retragem conștiința în locul acela de unde putem vedea clar iluzia jocului, transcendem vălul și rupem lanțurile emoțiilor.

Acolo unde este atenția noastră este conștiința noastră. Mutând atenția de pe emoții pe conștientizarea că ele nu sunt reale, putem, dacă vrem cu adevărat și muncim pentru asta, să ne detașăm de ele, pentru că ele există doar în măsura în care le validăm și le alimentăm cu energie.

Totul este creația conștiinței noastre, energie în formă mai mult sau mai puțin condensată (fapt demonstrat de altfel prin fizica cuantică).

Scopul este reîntoarcerea noastră în oceanul infinit de conștiență din care am venit. Dar, așa cum văd eu lucrurile, nimeni nu va putea ajunge acolo până când ultimul dintre noi nu va ajunge și el acolo. Asta este frumusețea, toți suntem Unul. Eu fără tine nu pot, nici tu fără mine. Nu de alta, dar eu te-am creat în realitatea mea și tu m-ai creat în realitatea ta. Suntem interconectați. Fără tine, realitatea mea nu este completă.

Fără tine, eu nu sunt completă. Nici tu fără mine.

Conștientizând asta, rănile sacre cam dispar, nu-i așa? Ce separare? Ce abandon? Ce respingere? Cine pe cine?

Fire practică, când mi-a picat mie fisa, primul impuls a fost să caut metoda prin care să modific (pe ici pe colo) realitatea pe care conștiința mea a creat-o. Ei, țeapă! În locul ăla de unde vezi jocul, detașat de emoții, realitatea creată e chiar cool. Acceptând-o exact așa cum este și nevrând să o schimbi (pentru că orice dorință de schimbare clar are la bază o emoție negativă), ea evoluează exact așa cum trebuie, conform noului tău nivel de conștiință.

Hai că suntem bine! 😉

Închei în forță în același stil hollywoodian, amintindu-vă că bufnițele nu sunt ceea ce par, iar lingura nu există. (cine știe, cunoaște.. si va înțelege :)))

Dar mai ales…

THIS

ISN’T

REAL.