Cum mi-am petrecut referendumul din capul meu. Transcenderea spumei.
Săptămâna asta am organizat un referendum. Deja. Locul desfășurării: în capul meu. Costuri: relativ reduse. Durata: am votat extinderea pe
Săptămâna asta am organizat un referendum. Deja. Locul desfășurării: în capul meu. Costuri: relativ reduse. Durata: am votat extinderea pe
Simt nevoia (din nou) să vă transmit câteva adevăruri irefutabile: Începem cu începutul, și anume Biblia e o carte tradusă
Fraților, mă grăbesc să scriu și eu ceva, că nu întrezăresc mari șanse în viitor. Vine eclipsa de lună, cea
A venit vacanța! Soarele e de trei sulițe pe cer, marea albastră, pescărușul la post, hamsia pe poziție, salvamarul bronzat,
Astăzi am un pont pe care o să-l dau gratis (sunt în dispoziție generoasă) tuturor spiritualiștilor patriei și, de ce
M-am gândit să mă fac utilă și să vin în sprijinul nanotreziților care citesc acest blog cu un scurt rezumat
De data aceasta tema aleasă este una profundă, inspirată din realitatea 4,99D, pe fondul schimbării paradigmei, al curățărilor masive din
Intenționez să abordez în seara aceasta un subiect de mare interes pentru mine și nu numai, în contextul în care
Azi e o zi mișto. E ziua mea. Permiteți să raportez, am finalizat cu succes (?!) 4 cicluri de 9 ani,
Am avut nefericita idee de a mă uita și eu, ca tot omu’ după o zi obositoare, la un film.