Al doisprezecelea ceas
Trăim vremuri memorabile. Dacă până acum ni se părea că am intrat în accelerare de karmă de acum deja am
Trăim vremuri memorabile. Dacă până acum ni se părea că am intrat în accelerare de karmă de acum deja am
Probabil o să-mi pun în cap tot poporul autoizolat, dar acum că-s (și mai) izolată am idei multe. Și observ
În eterna preocupare a omului de a găsi surse cât mai ingenioase de a-și cauza de unul singur suferință, demult
Încă de pe vremea prietenului Buddha și probabil mult înainte de el, omenirea a fost mânată în luptă (a se
Că tot vorbeam de programări, una dintre cele mai enervante programări pe care am absorbit-o din copilărie (de altfel fundamentul
Nu poți, chiar nu poți să spui că nu te distrezi pe aici pe Pământ. În prima parte a vieții
Cu toții îl știm. În marea majoritate a timpului nu ne gândim la el, trecem pe lângă el în drum
Cândva am avut biroul într-o clădire de vreo 12 etaje în Dorobanți, cu o scară și două lifturi. Majoritar erau
Pe lângă binecunoscuta constatare că omul este singura creatură pe pământul ăsta care a reușit performanța să ajungă să fie
Pe aici pe Pământ ne jucăm. Toți suntem, pe rând, cei care rănesc și cei care sunt răniți. Cei care