528491

În eterna preocupare a omului de a găsi surse cât mai ingenioase de a-și cauza de unul singur suferință, demult în negura timpurilor a descoperit unul dintre cele mai subtile și inteligente programe: VINOVĂȚIA. Trebuie să recunoaștem că nu a fost doar meritul lui, a fost ajutat de sisteme inteligente de manipulare, cele mai performante (în manipulare) fiind diversele religii.

Inclusiv noțiunea de karmă este prost înțeleasă, prin aceeași denaturare absolut întâmplătoare. Da, orice emisie negativă (gând, cuvânt, faptă) lasă o amprentă la nivel de univers și da, totul tinde către echilibru. Dar poți echilibra și fără să suferi. E alegerea fiecăruia să sufere sau nu. “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” e un program idiot, ceea ce Universul nu e. Idiot adică.

Dar nu despre religie vreau să vorbesc aici, ci despre manipularea prin vinovăție transpusă în relații.

Majoritatea oamenilor își trăiesc viețile în sclavie (cel puțin emoțională) pentru că poartă cu ei încă din copilărie acest program, adânc implementat pe de-o parte de părinții care nu au reușit ei înșiși să iasă din propriile programe de vinovăție și pe de altă parte de societate.

Programul de vinovăție pare mult mai puternic decât celelalte. Este mai subtil. Și tot atât de subtil transmis mai departe. Pentru că din niște părinți care își “sacrifică viețile” pentru copii nu pot ieși decât niște viitori părinți care mai devreme sau mai târziu – deși poate se vor lupta o vreme – vor claca și vor transmite (prin nefericirea lor permanentă, prin ceea ce sunt nu neapărat prin ce fac) același sentiment de vinovăție copiilor lor.

Copilul care se simte vinovat (pentru nefericirea unuia sau a ambilor părinți, sau pentru că nu a putut să-și salveze mama de un tată abuziv, sau pentru că pur și simplu nu a fost suficient de bun să-și facă părinții mândri/fericiți etc.) rămâne captiv în interiorul viitorului adult și încet încet îl va face să se simtă vinovat cam pentru tot (inclusiv pentru că respiră, pentru încălzirea globală, chiar și pentru incendiile din Australia).

Vinovăția sa va întări din ce în ce mai mult convingerea acelor trei cuvinte magice (magie neagră): “EU NU MERIT“. Ceea ce evident îl va atrage în relații cu oameni care îl manipulează, care îl trădează, cărora le va da toată puterea personală, pentru că – nu-i așa? – nu merită mai mult. Iar când relațiile încep să scârțâie, va interpreta magistral rolul vieții – acela de vinovat de serviciu, eternă victimă a destinului implacabil.

Până aici nimic special. Na, toți avem bube.

Dar problema principală a oamenilor cu rană de vinovăție este resemnarea. Ei nu luptă, nu caută să se vindece, nu-și pun nicio secundă problema să încerce să iasă din pattern-ul autodistructiv de suferință pentru că – ați ghicit! – e tot ce merită. Iar atunci când cei din jur le arată soluții sau îi îndrumă către diverse forme de terapie (în ziua de astăzi nu poți spune că nu există instrumente de vindecare dacă vrei cu adevărat) ei opun rezistență maximă, ba dimpotrivă, observi o oarecare iritare că îndrăznești să le spui că merită să se vindece. Ei știu mai bine.

Și am mai zis de atâtea ori, Universul e băiat simpatic, nu te contrazice niciodată. Atât crezi că meriți, atât îți dă.

Singura cale de a trăi rămâne resemnarea și obișnuința cu o viață de doi lei, relații de doi lei, joburi de doi lei, cam tot de doi lei. Pentru că atât cred că merită. Doi lei.

Și atunci dau leapșa mai departe. Victima din ei e prea absorbită de sine ca să se mai gândească la oricine altcineva, inclusiv la propriii copii. Aaa.. să nu mă înțelegeți greșit, ei sunt acei părinți care își hrănesc copiii doar cu produse bio, îi duc în vacanțe scumpe, îi vezi zi de zi prin tot orașul târându-i la karate, dansuri, balet, actorie, pictură, desen tehnic, robotică, programare, engleză, germană, italiană, japoneză, sanscrită etc., pentru că – ați ghicit din nou!!!!! – ei “se sacrifică” și fac orice pentru copii, pentru ca ei să fie fericiți și plini de talente (nu ale lor, da’ ce mai contează?).

Și uite-așa își petrec viața “sacrificându-se” și așteptând cu înfrigurare premiul care întârzie să ajungă. Pentru că sacrificiul nu e niciodată suficient. Vor continua la nesfârșit să primească doar reproșuri.

Dar poate nu la nesfârșit. Până la urmă va veni momentul când își vor da voie să conștientizeze filmul, și faptul că ei sunt și scenariști și regizori, nu doar actori.

Deloc întâmplător, poza pe care am ales-o este din Inception – presupun că mai toată lumea a văzut filmul (de Christopher Nolan, cu Leonardo di Caprio); dacă nu, musai să-l vedeți. Titlul are o poveste care îmi place mult.

În Inception, dacă ești atent, observi că există un număr care se repetă în mai multe scene: 528491 (ba e număr de telefon, ba apare ca număr de cameră la hotel (528, respectiv 491), ba e codul seifului). Genialul Hans Zimmer chiar a compus pentru coloana sonoră a filmului melodia “528491”.

Dar ce înseamnă 528491?

528 Hz este frecvența Iubirii Divine și a Miracolelor.

491 este păcatul de neiertat (“să iertați de 70 de ori câte 7”).

Oare ce se întâmplă când păcatul “de neiertat” intră în frecvența Miracolului (Iubirii Divine)? Oare care e acel păcat “de neiertat”? Oare există?

Atunci oare care e păcatul tău atât de neiertat încât îi dai voie să-ți anihileze Dumnezeul din tine?

 

(E ok.. Gândește-te, ai timp! Titirezul încă se rotește…)

10 thoughts on “528491”

Leave a Reply to Roland Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.