Despre suferință, tipuri de pilule și principalii dealeri

Încă de pe vremea prietenului Buddha și probabil mult înainte de el, omenirea a fost mânată în luptă (a se citi viață) de un singur motor existențial: frica de suferință. Mai mult sau mai puțin întâmplător, Buddha a ajuns la iluminare. Dar el nu a fost altceva decât un om ca toți oamenii care și-a dorit să nu sufere. Nu asta ne dorim cu toții?

Diferența este că el a făcut ceva. A pornit pe un drum, și-a asumat transformarea. Pentru că avem la dispoziție două variante de a ne trăi viețile (pilula albastră, pilula roșie):

Prima variantă, în care practic viața ne trăiește pe noi, destinul implacabil ne-a repartizat o linie clară, relațiile cu ceilalți sunt cum sunt și noi n-avem ce face, nu putem schimba nimic, să decidem ceva nici pomeneală, dacă avem noroc poate nimerim și noi un destin mai simpatic și ăla de lângă noi are un pic mai mult puls și ia el niște decizii, că noi nah, suntem victime cuminți și trăim “ce dă Dumnezeu”, într-o stare de roboțel teleghidat zi după zi.

A doua variantă e cea în care din stadiul de roboței teleghidați ne mai trezim și noi la un moment dat la realitate și ne gândim “dar cât de cool ar fi dacă aș putea și eu să am un cuvânt de spus în viața mea? dacă aș putea să iau niște decizii? dacă oare Dumnezeu mi-a dat, pe lângă destinul implacabil, și niște creier, conștiință… ceva?”.

Acesta e un moment crucial… Evident, sunt mulți care-și pun întrebările astea după care, obosiți de atât efort, se întorc pe partea celalaltă și se culcă la loc.

Dar.. mai sunt și ceilalți (din ce în ce mai mulți) care chiar încep să-și trăiască viețile. Încet încet, fără mișcări bruște, intrând treptat pe drumul care îi conectează din ce în ce mai mult la cine sunt ei cu adevărat.

Nu știu cum o fi în viețile altora, dar la mine în viață (și la majoritatea celor din jurul meu) vindecarea rănilor emoționale se face prin relațiile pe care le avem. Dintre ele, relațiile de cuplu (mai mult sau mai puțin real sau oficial) au cel mai mare impact. Pentru că într-o relație de cuplu motivul principal al întâlnirii celor doi este să-și oglindească reciproc aspecte nevindecate ale emoționalului, tocmai cu scopul vindecării.

Poți face tone de meditații, poți invoca toți îngerii, arhanghelii și sfinții din lume, poți să fii as la tehnici de respirație, poți să faci mii de inițieri, poți să te crezi inclusiv cel mai iluminat terapeut, dacă nu îți procesezi bagajul emoțional tot ceea ce faci se numește fugă. De tine. De tot.

Într-o relație, când lucrurile încep să scârțâie, te identifici total cu emoțiile tale. Îl identifici total pe celălalt ca fiind sursa suferinței tale, agresorul tău, el e de vină că nu te iubește, indiferent cât te “sacrifici”, el nu apreciază și mai mult decât atât în general tot el e cel care pleacă. Paradoxal, dintr-o relație pleacă în general cel care primește mai mult, nu cel care dă. Pentru că datul ăsta implică dependențe, manipulări, condiționări, victimizări și multe altele, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.

Vreau să vorbesc despre oameni conștienți și relații conștiente. Pentru că se poate. Și pentru că a venit timpul să le trăim. Altfel ne învârtim în același cerc patetic așteptând vreun salvator miraculos care a uitat să vină.

Hai să vedem cum facem practic.

Primul pas important este să îți dai voie să îți simți emoțiile (proces extrem de greu, pentru că bagajul emoțional cu care venim pare de multe ori copleșitor. Nu este, dar așa se simte). Ideal ar fi un sprijin de specialitate (psihoterapie), pentru a putea coordona mentalul cu emoționalul, pentru că emoționalul are tendința de a năvăli și a copleși mentalul. În plus, trebuie să învățăm să ne dresăm mintea să devină mai flexibilă.

Al doilea pas important este momentul în care percepi că tu nu ești emoția ta. Momentul în care TU poți să observi emoția cum apare, îți dai voie să o simți, dar în același timp nu te identifici cu ea. Iar, nu e ușor. Dar se poate.

Al treilea pas important este să îți menții starea de conștiență. Să dai voie emoțiilor să fie, să iasă. Eu personal le-am perceput ca pe niște valuri. Care da, câteodată te paralizează chiar și fizic, sunt momente în care te copleșesc, dar este foarte important să continui să le lași să fie, să iasă. Așa se curăță. Plângi.

Veți vedea că, oricât ar dura procesul de elibarare a emoțiilor, ele nu se repetă niciodată. Nu aceleași. Sunt ca foile de ceapă. Și cu cât permitem să simțim valurile de emoții negative cu atât devine procesul mai ușor, pentru că știi că este un val care va trece, ca toate celelalte.

Poți să faci toate acestea atunci când înțelegi că tu nu ești emoțiile tale, tu ești tot ceea ce rămâne după curățarea lor.

Al patrulea pas este conștientizarea cu toată ființa noastră a faptului că toată viața noastră este despre noi. Atât. Toți ceilalți care trec prin viețile noastre, indiferent cât zăbovesc, sunt doar suflete apropiate nouă cu care cândva am stabilit să ne întâlnim pentru a ne învăța reciproc niște lecții și a ne ajuta să ne vindecăm emoțional, să ne descoperim pe noi și să evoluăm împreună.

Cei cu care intrăm în relații sau pe care îi plasăm pe roluri de parteneri ne arată, prin poziționarea și comportamentul lor față de noi, ce avem de vindecat. Rănile pe care ei ni le scot în evidență nu au legătură cu ei, noi îi atragem în viața noastră pe rezonanța rănilor din noi.

Atunci când vom înțelege că nu este obligația nimănui să ne iubească, să ne respecte, să ne livreze confort emoțional, să aibă grijă de noi, să fie alături de noi, vom înțelege de ce atragem în viețile noastre oamenii pe care îi atragem, în rolurile în care se poziționează. Și vom înțelege că este doar treaba noastră să ne vindecăm, celălalt are treaba lui.

Pe măsură ce curățăm din bagajul emoțional și creștem spiritual modul în care relaționăm se schimbă și el. În primul rând conștientizăm mult mai rapid ceea ce persoana pe care am poziționat-o pe rol de partener ne scoate în evidență despre noi.

Poarta conștientizării: mult-temutele emoții. Simțind emoția vedem ce ne arată, mergem pe firul ei si găsim situația sau relația inițială care a declanșat-o. Când am simțit prima oară acea emoție? Pe relație cu cine? Pentru că emoțiile negative sunt în majoritate neînțelegere, ignoranță. De obicei incapacitatea copilului de a înțelege.

Dar noi acum suntem adulți. Ignoranța este o alegere. La momentul acesta, cu atât de multă informație disponibilă, este o alegere să stai în ignoranță și să continui să te faci că nu înțelegi sursa reală a propriei suferințe. Este o alegere să rămâi la nesfârșit în rol de victimă.

Cu cât ne crește gradul de conștienizare cu atât accesăm nivele mai rafinate ale ego-ului și emoții aferente unor răni mai adânci, de bază. În egală măsură, cu cât procesăm bagajul emoțional cu atât se activează mai rapid sistemul interior de vindecare – acel vindecător interior despre care vorbesc toate culturile și sistemele de cunoaștere străvechi.

Până la momentul în care atragi în viața ta un partener pe energia iubirii trebuie să folosești relațiile pe care le ai pentru a vindeca bagajul emoțional, pentru a permite eliberarea energiei iubirii din tine, care va atrage acel partener.

O relație de iubire între oameni conștienți presupune, ați ghicit, în primul rând doi oameni conștienți. Care pot manifesta iubire (nu neapărat la nivel de iubire necondiționată), care se aleg reciproc și își propun să evolueze împreună în iubire. Asta înseamnă să se oglindească unul în altul și să fie ambii dispuși să își vindece traumele emoționale în relație, în mod conștient.

Aici vorbim de compatibilitate energetică, emoțională, mentală și ca nivel de conștiință. Alegerea se poate face la nivel conștient sau inconștient.

Dar până ajungem acolo, cu puțin efort putem folosi orice interacțiune, orice relație pentru a ne vindeca emoțional. Acolo unde este reacție emoțională este aur. Știu că sună sadic, dar suferința este aur, pentru că dacă reușim să procesăm suferința, să o alchimizăm (credeți-mă se poate) acolo este sursa comorii noastre, a puterii noastre interioare și a bucuriei noastre.

Funcționând în programul “și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” combinat cu complexul Cenușăresei (prezent și la bărbați, nu doar la femei), atunci când întâlnim o persoană de care suntem atrași (mental, emoțional, sexual) avem sentimentul că gata! L-am găsit! În sfârșit acel cineva care ne va vedea, ne va înțelege perfect și ne va iubi exact așa cum suntem.

De fapt, manifestată prin hormoni, se numește atracție karmică. Se numește că ești atras karmic de cineva pentru că prin poziționarea lui pe rol de partener (poate să devină partener sau nu, contează doar că în capul tău e) el îți va arăta (dacă ești dispus să vezi) ceea ce ai de vindecat în tine.

Da, orice relație karmică se poate transforma într-o relație în legea iubirii, cu condiția ca ambii parteneri să își dorească asta, ambii să își vindece rănile emoționale și ambii să fie dispuși să crească împreună, să evolueze în aceeași direcție și aproximativ același ritm.

Dar până acolo trebuie curățat bagajul emoțional.

Pe măsură ce evoluăm spiritual putem să vindecăm acest bagaj emoțional fără a intra efectiv în relații de cuplu, fără conexiune în plan fizic. E situația ideală, pentru că schimbul energetic la nivel fizic îngreunează și întârzie vindecarea, prelungește o relație karmică sau chiar crește bagajul karmic. Oricum ar fi, pierdem timp.

În momentul în care reușim fără drame să separăm persoana din fața noastră de rănile noastre și de rolul pe care noi i l-am alocat (cu sau fără voia ei), vom reuși să vindecăm în noi răni vechi, ancestrale, iar în urma vindecării acestor răni fie drumurile noastre se vor separa (natural, fără suferință, cel puțin pentru cel care și-a învățat lecțiile) fie ne vom poziționa corect față de persoana respectivă, fără să-i alocăm un rol pe care nu îl are și nu l-a avut vreodată.

Este esențial ca în momentul în care simțim suferința, (aparent) pe relație cu o persoană pe care am poziționat-o pe rol de partener, să facem un pas în spate, să ne luăm puțin timp, noi cu noi,  în care să observăm ce butoane ne apasă și ce răni nevindecate ne scoate în evidență. După ce identificăm rănile, ne facem procesul nostru de procesare și vindecare – noi cu noi. Celălalt nici măcar nu trebuie să știe, noi știm că e vorba despre noi și atât.

După ce conștientizăm și ne vindecăm (odată ce ne obișnuim cu procesul vindecarea apare din ce în ce mai repede) putem fie să ne luăm rămas bun la persoana respectivă (cu imensă recunoștință pentru rolul pe care l-a avut în vindecarea noastră, conștient sau inconștient), fie să continuăm relația, însă mutându-l de pe rolul de partener pe rolul corect (prieten, profesor, etc.).

Cam asta înseamnă alchimizare. Vindecare. Conștiență.

A venit momentul să punem în aplicare tonele de informație pe care le citim, vedem, ascultăm. Oricâtă cunoaștere am avea, vindecarea emoțională este primul pas, blocajul care ne desparte de cine suntem cu adevărat.. A trecut vremea învățării. A venit vremea aplicării cunoașterii în viața efectivă.

A venit vremea să ne recuperăm puterea. Să trăim. Conștient.