Posted by Nu poți, chiar nu poți să spui că nu te distrezi pe aici pe Pământ. În prima parte a vieții (primii 5 ani intensiv) ți se inoculează toate programele necesare să îți ia aproximativ tot restul vieții (asta în cazurile fericite) să le identifici și să le ștergi.
Fericirea nu este altceva decât capacitatea omului de a se deprograma. Ceea ce pare un nonsens, dat fiind că el a acceptat programarea.. Pare un joc hiperegotic la nivel de Univers. Cred că venim aici în vacanță, spiritele alea cu nevoie mai mare de adrenalină.
Tot ceea ce învățăm sunt programe. Unele utile, sunt programe de care avem nevoie să supraviețuim, iar altele extrem de utile prin dificultatea de a le recunoaște și șterge.
Un program care m-ar enerva maxim – dacă n-aș fi așa relaxată și evoluată spiritual – este minunatul program “și au trăit fericiți până la adânci bătrânețe”. Bineînțeles inoculat la vârste fragede, să nu cumva să ai vreo scăpare..
Motiv pentru care, conștient dar mai ales inconștient, omul așteaptă invariabil acel “ceva” să i se întâmple – declanșator al fericirii până la adânci bătrânețe.. Momentul minunat în care în sfârșit te poți relaxa pe canapea, cu o bere în mâna stângă și o shaorma în mâna dreaptă, pentru că gata! Nu te mai așteaptă nimic altceva decât niște bătrânețe mai mult sau mai puțin adânci, însă incredibil de fericite!
Evident acel ceva este de fapt cam in 90% din cazuri un CINEVA- un nefericit/nefericită în spinarea căruia/căreia zace întreaga noastră șansă de adânci bătrânețe fericite. Ăla de ne trezește din somn sau ne scapă de mătură sau ne eliberează din turn sau învinge balaurul sau … sunt multe variațiuni pe temă, aplicabile la femei și bărbați în egală măsură, pentru că – nu-i așa? – orice salvator își are salvatorul lui..
Ok, noi populația feminină recunoaștem că suntem o idee mai sensibile la programul ăsta, de unde și scopul vieții a 99% dintre domnișoare să-și identifice un prinț, să devină prințese și să nu-i mai dea drumul până la consumarea integrală a fericitelor și adâncilor bătrânețe.
Câteodată, în euforia momentului, nici nu se prind cei doi protagoniști că bătrânețele au tendința să devină mai adânci și mai fericite cu cât sunt împărtășite în mai mulți, în general trei, dar conform cunoscutei vorbe “the more the merrier”, trei se transformă destul de repede în patru, care devine cinci cât ai zice “forever after”.
De-asta de altfel sunt atât de dificile despărțirile între oameni, că după ce că vrea să te părăsească, îți mai ia și bătrânețele adânci și fericite.. Pe cale de consecință te lasă cu niște amărâte de bătrânețe nefericite sau și mai rău, ferească Sfântul, fără nicio bătrânețe..
Ne mirăm de ce relațiile între oameni sunt atât de grele, încrâncenarea atât de mare.. Cum ar putea să fie altfel când miza unei relații este eternitatea însăși (aka “adânci bătrânețe”)? Normal că joci până la capăt, nu-l lași pe nefericit să scape cu una cu două când întreaga ta adâncă bătrânețe depinde de el..
Oare cum ar fi viața asta dacă ni s-ar inocula de mici copii un program despre o viață.. fluidă.. în care schimbarea este ok, nu de alta dar doar ea e constanta. Un program în care oamenii au voie să aleagă în orice moment orice îi face fericiți. Poate chiar programul SF cum că nu numai e ok să accepți schimbarea continuă a alegerilor celorlalți, dar chiar îți dai ție însuți voie să faci asta..
Cum ar fi să trăim autentic, să spunem și să facem exact ceea ce simțim? Să manifestăm exact ceea ce suntem și să respectăm dreptul celui de lângă noi de a trăi la fel?
Păi… asta ar presupune să știm cine suntem, să ne acceptăm complet, să ne vindecăm de atașamente, să ne vindecăm de așteptări, să devenim persoane complet independente și mature emoțional. Hai că-i simplu..
Cum ar fi dacă punctul acela miraculos de declanșare a bătrânețelor adânci și fericite ar fi chiar nașterea?
Sau chiar acum?
