Rolul merdenelei în viața animalului

Pe lângă binecunoscuta constatare că omul este singura creatură pe pământul ăsta care a reușit performanța să ajungă să fie nevoit să plătească pentru că trăiește aici, nu pot să nu observ și alte calități remarcabile care cred că foarte curând vor genera o mică intervenție de urgență a Creatorului asupra Bibliei, nu de alta dar partea cu “după chipul și asemănarea Sa” devine din ce în ce mai jenantă.

Omul este o ființă superioară, dotat cu inteligență și câteodată dacă e norocos chiar și cu conștiință, dar în ceea ce privește nevoile de bază el este totuși încă un animal. Ceea ce îl încurcă sunt tocmai inteligența și conștiința, aflată încă la un nivel mediocru (nici la nivel de animal, dar nici prea răsărită).

Pe scurt, se crede șmecher, dar nu e.

Voi analiza aici omul din perspectiva laturii sale animalice, motiv pentru care voi folosi frecvent termenul de “animal” (deloc peiorativ). Apreciez mult animalele și le iubesc și în general evit comparația oamenilor cu animalele pentru că nu întotdeauna oamenii ies pe plus.

Așadar, dacă vreun animal se simte jignit îmi cer iertare și îi urez să-și vindece cât mai curând problemele de inferioritate.

Inițial voiam să abordez în acest articol două nevoi de bază – hrana și sexul – însă am revenit asupra ideii, dat fiind cât de ofertantă ca valențe e tema hranei și cât de ofertantă ca teasing este tema sexualității (asupra căreia mă voi apleca într-un articol viitor).

Așadar, una dintre nevoile de bază este mâncarea (discutabil aici, dar nu intrăm în profunzimea discuției despre cât de necesară e hrana pentru supraviețuire). Să zicem că omul ca tot animalul trebuie să mănânce ca să supraviețuiască. Super.

Problema e că omul este singurul animal care trebuie să întrebe alte animale cum să mănânce, când să mănânce, ce să mănânce și inclusiv unde să mănânce. Restul animalelor de pe pământ se descurcă.

Mai mult decât atât, omul este singurul animal care plătește alte animale să îi spună cum să mănânce, când să mănânce, ce să mănânce și inclusiv unde să mănânce. Pavlov se simte prost.

Pe această cale îmi exprim aici admirația până acum mută pentru cei care au reușit să tranforme o nevoie de bază în ditamai industria, nu mai zic de cei care au dus-o la nivel de “artă”.

Animalul primește semnalul creierului că trebuie să mănânce. Îi e foame. Mănâncă. Ce vede, ce prinde, ce poate.

Animalul om în schimb primește semnalul creierului că trebuie să mănânce. Îi e foame. Ia telefonul. O sună pe nevastă să o întrebe ce a făcut de mâncare. În funcție de răspuns se declanșează diverse drame conjugale. Închide telefonul de obicei nervos. Sună amanta. O invită în oraș (că na, amanta e altă specie, ea nu gătește). Amanta e la coafor. Nu poate. Închide telefonul și mai nervos. Între timp îi e și mai foame. Brusc, creierul reptilian îi transmite informația ancestrală a omului de la începuturi – vânător. Devine din ce în ce mai nervos până când natura își urmează cursul firesc, creierul reptilian preia controlul și animalul nostru, victorios, vânează o merdenea și-și potolește foamea.

Evident, procesul nu s-a încheiat și urmează vinovăția generată de merdenea, lungile ședințe de psihoterapie pentru identificarea corectă a rolului merdenelei în viața animalului, eventual câteva seminarii, inițieri și conferințe pe tehnica integrării corecte a merdenelei.

E fantastic să vezi câtă energie consumă animalul om pentru o singură masă. Inutil de adăugat că tot procesul se repetă din 4 în 4 ore sau din 3 în 3 ore, în funcție de recomandările animalelor nutriționiste, practic adevăratul vârf al lanțului trofic.

Un alt aspect foarte interesant – animalul nu-și pune problema dacă să vâneze o căprioară sau să rumege iarbă, natural el știe.

Omul în schimb este singurul animal confuz de pe pământ. Unele animale se jură că trebuie să vâneze (ok, de pe rafturile supermarketurilor, dar totuși să vâneze) diverse alte animale, în vreme ce sunt din ce în ce mai multe animale care strâmbă din nas dezprobator și aleg să vânze doar morcovi, broccoli sau păstârnaci.

La prima vedere ai zice că a doua categorie de animale sunt cele evoluate spiritual, de vibrație mare, la granița transcenderii nivelului animalic din ei, dar la a doua vedere, la câte ifose manifestă începi să te îndoiești, mai ales când fac din veganism stâlpul de bază al vibrației personale.

În plus, dacă stai și compari cu atenție junglele, eu una n-am văzut așa mulți tigri sau leoparzi supraponderali ca-n jungla noastră. Cumva ceva fac ei mai bine decât noi. Oare ce?

Da, e important ce mâncăm, sunt importante nevoile de bază, dar totuși ele asta sunt – nevoi de bază. Poate ar fi momentul să ne mutăm atenția și să ne focusăm energia un pic mai sus în piramidă. Nu de alta, dar de la Adam și Eva încoace principala noastră preocupare e tot ce mâncăm.. din 4 în 4 ore..

Dar na, poate greșesc, o vorbi doar frustrarea mea că nu mă pricep la cozonaci și merdenele.. Vegane sau nevegane..

Please follow and like us: