Posted by Parcă era ieri.
Nu voi uita niciodată momentul sublim când într-o minunată zi de Crăciun mi-a fost revelată iubirea necondiționată.
Deși este o informație pe care nu oricine o poate integra, simt totuși că trebuie să o împărtășesc cu voi, pentru că trăim niște vremuri în care oamenii trebuie să aibă acces la cunoașterea adevărată.
Așadar, magica zi de Crăciun.. Bradul împodobit, cozonacii rumeni, măsline, salate… ce mai, masa aranjată impecabil pentru musafirii ce trebuie să sosească din moment în moment. Stăpâna casei, ca în fiecare an, se întrece pe sine cu delicatesele specifice sezonului. În jurul ei, ceilalți membri ai familiei întregesc tabloul feeric.
Dintr-o dată însă, cu doar câteva minute înainte de sosirea musafirilor, magia este întreruptă de un murmur stins al unui membru al familiei (irelevant care): “Mi-e foame..”.
Nicicând lupta dintre lumină și întuneric nu a fost mai acerbă. Masa arată impecabil. Platourile, tăvile, salatele – neatinse. Dilema existențială atinge cote paroxistice. Ore de muncă extenuantă pentru a impresiona musafirii riscă să se spulbere într-un singur moment de slăbiciune omenească.
Și atunci am o profundă conștientizare.
Cea mai clară definiție a iubirii necondiționate este momentul în care, cu doar câteva minute înainte ca musafirii să apară, un membru al familiei (irelevant care) primește o lingură din salata boeuf atât de minunat ornată.
Adevărul fusese tot timpul în fața ochilor mei, ascuns în maioneză.
Desigur, se vor găsi unii care vor spune că sunt mai multe căi de atingere a acestui nivel de conștiință, unii vor zice că prin chiftele, alții că prin șorici, poate vor fi unii care vor jura că e vorba despre sarmale.
Dar adevărat vă spun vouă, momentul în care brăduțul de castraveți murați, florile din gogoșari murați tăiați fâșii sau omul de zăpadă, respectiv ciupercuța din ou fiert sunt sacrificate pentru fericirea unui membru al familiei (irelevant care) reprezintă cel mai înalt nivel de conștiință atins de o entitate întrupată.
O singură dată mi-a fost dat să ating acest nivel de vibrație.
Evident, eram în vizită..
Fiindcă doamnă, ești prinsă într-o paradigmă învechită și căreia nu îi vezi decât 2 căi de soluționare: bagi sau nu bagi lingura în felul de mâncare pentru musafiri.
Dacă erai inginer d-al meu, fără pretenții de iluminare, știai că mai există cea de-a treia cale. Aia a echilibrului. Cică și Budha și Iisus au spus vreo 2 vorbe despre ea:
Când faci chestii ornate pentru mesele cu musafiri, pune un castron deoparte și pentru acel membru al familiei căruia i se va face foame.
Iar vibrațiile personale vor penetra tavanul vecinului.
😁😁😁
Apropos de iluminare, mi-aș dori să pot discuta cu dvs un picuț, personal. Credeți că se poate?