1%

Prima provocare a vieții (oricare dintre ele) este trezirea. Înțelegerea cu mintea noastră limitată a unor adevăruri pe care doar sufletul nostru nelimitat le știe. Este primul pas, prima victorie.. Unii mai devreme, alții mai târziu, fiecare în ritmul său.

Mulți dintre noi au reușit să fisureze vălul și ei sunt fundația lumii care se creează. Transcenderea vălului automat îi poziționează pe cei care au reușit în roluri de terapeuți, îndrumători, deschizători de drumuri pentru ceilalți. Și mulți își îndeplinesc misiunea personală cu succes.

Dar câteodată, furați de dorința noastră de a îi ajuta pe ceilalți și poate chiar de o ușoară inflamare a ego-ului, uităm scopul de bază pentru care am venit aici: vindecarea emoțională. Personală.

Am venit aici să ridicăm vibrația planetei, dar nu putem face asta decât prin vindecarea bagajului emoțional. Putem prelucra, procesa, vindeca o parte din acest bagaj emoțional (karmă personală, de neam și a umanității în ansamblu) prin diverse sisteme de terapie. Până la un anumit punct.

Principala provocare și misiune este de a ne da voie să trăim experiențele care ne apar în viață. Pe scurt, relațiile. Pe și mai scurt, viața.

Singura modalitate de a ne vindeca corpul emoțional este vindecarea relațiilor. Conștientizarea pattern-urilor și a programelor în care rulăm, conștientizarea persoanelor pe care le atragem și mai ales de care fugim, mecanismele de apărare pe care le-am construit.

Totul ține de nevoia de echilibrare, de vindecare, de împăcare a femininului cu masculinul și a masculinului cu femininul. Istoric, inițial femininul a avut puterea (mânuirea forței creatoare). A greșit, manipulând masculinul. Greșind și manipulând, și-a pierdut puterea. A urmat echilibrarea karmică – masculinul a preluat puterea. Masculinul s-a apărat, s-a răzbunat și a zdrobit femininul.

Uitându-mă în jurul meu și evident în viața mea, simt că trăim acum un moment în care întâlnirile karmice sunt din categoria grea. Trăim un moment de întâlnire karmică între prima femeie care a manipulat și zdrobit un bărbat cu primul bărbat care a rănit, abuzat, zdrobit o femeie.

Este momentul întâlnirii dintre primul violator și prima victimă. Prima abuzatoare și primul sclav. Evident, sunt multe variațiuni pe temă, dar în esență asta este. Frica și vinovăția ne conduc pe toți, bărbați și femei deopotrivă.

Trăim un dans al rănilor, un dans al fricii cu vinovăția, roluri magistral jucate succesiv de participanții la spectacol. Ca participantă în karma colectivă, fiecare femeie se zbate între frica de bărbați (purtând în ADN-ul său drama abuzurilor tuturor femeilor dinaintea sa) și vinovăția față de sine și față de bărbați (care o împiedică să își dea voie să elibereze uriașa putere interioară).

Ca participant la karma colectivă, fiecare bărbat se zbate între frica de femei (din amintirea manipulărilor și sclaviei îndurate) și vinovăția atât față de sine și față de femei (astfel ciuntindu-și manifestarea uriașei puteri interioare).

Toate acestea îmbrățișate de nestinsul dor al femeii de bărbat și al bărbatului de femeie, pentru că ei sunt UNUL/UNA.

Oare cum am putea pune punct dramei emoționale aparent fără sfârșit?

În primul rând privindu-ne în ochi. Oprindu-ne din fugă. Asumându-ne relațiile de care ne este frică, nu ocolindu-le și preferând la nesfârșit relațiile călduțe, în care avem controlul. Înfruntând dragonul, nu fugind de el.

De atât de multe ori ne protejăm de relațiile cu adevărat transformatoare și vindecătoare fugind și refugiindu-ne în relații comode, călduțe, cu bărbați, respectiv femei pe care fie îi salvăm sau ne salvează, fie avem siguranța că îi controlăm.

Am inventat noțiunea de “relație de frica RELAȚIEI”. Adică majoritatea oamenilor, bărbați sau femei, își trăiesc viața în relații în care simt chiar de la început că nu au ce căuta dar au scutul perfect în fața RELAȚIEI (profund inconfortabile de altfel) care i-ar putea pune față în față cu fricile cele mai adânci.

Adevărata vindecare vine prin asumarea acelor relații către care suntem atrași ca un magnet, în care simțim riscul major de … moarte. Moarte a ego-ului, distrugere a tuturor mecanismelor de apărare cu care am ajuns să ne identificăm în totalitate. Iar când există riscul distrugerii lor, mintea noastră limitată percepe pericolul de moarte.

A nu se înțelege greșit. Eu aici nu mă refer la copilării de genul relația perfectă, suflete pereche, suflete gemene, suflete triplete etc. Astea sunt alte metode de fugă. Stai departe de viață, așteptând sufletul triplet să vină să se potrivească perfect în dezastrul vieții tale. Not happening.

Știți voi despre ce relații vorbesc, sunt greu de descris în cuvinte dar cu toții am simțit la un moment dat atracția aceea irezistibilă, frica aia de moarte… dacă lăsăm măcar 1% din gardă jos. 1%. Atât.

Iar dacă nu ați simțit, poate că simțiți acum. Iar dacă nu ați simțit și nici nu simțiți acum, stați liniștiți, veți simți.:)

Dacă am avut curajul de a face primul pas (am venit aici), am putea să trecem la următorul nivel – curajul de a intra în relațiile inconfortabile, de care ne este frică. Acolo este provocarea maximă, dar și cheia. Doar așa putem să începem procesul de vindecare. A noastră în primul rând, dar prin fiecare dintre noi a întregii omeniri.

După ce avem curajul de a ne privi în ochi, urmează lupta, tumultul, creșterea și apoi, dacă avem cu adevărat curaj, capitularea. Câteodată trebuie să trecem total prin cea mai mare frică a noastră pentru a descoperi cine suntem cu adevărat și iluzia fricii. Câteodată trebuie să retrăim abuzul pentru a învăța iertarea adevărată. Câteodată avem nevoie de mai multe relații în care ne transformăm treptat, eliberând cu fiecare relație câte o fărâmă din cine suntem noi de fapt.

Și cine știe… poate vine un moment când întâlnim pe cineva cu același curaj nebun al nostru, și atunci trăim momentul magic al capitulării.. împreună. Momentul magic în care înțelegem că singura frică reală era de noi înșine, în care înțelegem că noi suntem abuzat și abuzator deopotrivă și doar noi ne-am menținut în sclavia inimii noastre împietrite, a sexualității noastre împietrite, din frica de noi înșine și de puterea din noi.

Dacă doar am avea curajul de a ne privi în ochi.. Și de a lăsa garda jos..

Doar 1%.

Atât.

Please follow and like us: