Lupii singuratici

Turmele atrag. Turmele dau un fals sentiment de siguranță, de confort, de călduț.

Într-o turmă e mult mai ușor să te prefaci cineva ce nu ești, împrumutând de la unul și de la altul diverse virtuți, pe care de cele mai multe ori nici ei nu le stăpânesc, ci sunt palide încercări de copiere a altora.

Într-o turmă e simplu. Nu trebuie să te obosești să te cunoști, să-ți formulezi un ideal al vieții tale.. Preiei pe nemestecate un ideal al altuia, trunchiat, de multe ori fără nicio conexiune cu adevărul tău, dacă te-ai obosi să ajungi vreodată la el.

Poți căpăta o oarecare valoare prin simpla apartenență la o turmă, fără niciun efort propriu de a-ți descoperi propria valoare, propria putere.

Nu cred în turme.

Îmi sunt recunoscătoare mie că mi-am ales în viața asta un drum solitar. Desigur că sunt oameni minunați în jurul meu, suflete cu care rezonez, dar fiecare dintre ele este pe drumul său solitar. Mergem umăr lângă umăr, dar fără dependențe, fără obediență, fără manipulări.

Cred că lumea asta va avea o șansă reală de schimbare doar după ce din ce în ce mai mulți oameni își vor asuma drumurile lor de lupi singuratici, se vor transforma în OAMENI cu un adevăr propriu, cu o credință proprie, conștienți de puterea lor interioară.

Turmele se bazează pe anumite idei comune, de cele mai multe ori lăudabile de altfel, dar atât. Turmele exclud din start păreri proprii. Ideile personale, caracterele, personalitățile se diluează, ceea ce de altfel conduce pe termen lung la autodistrugerea turmei.

Abia aștept să văd (încercări sunt) reuniunea lupilor singuratici. Oameni care au cunoscut neputința, căderea, dar au reușit să-și conștientizeze întunericul din ei, să-l integreze, să-l vindece, să crească, să se ridice. Fiecare pe drumul lui.

Oameni independenți (atât cât se poate în lumea asta), care se bazează doar pe ei, care au murit și înviat de atâta ori încât știu sigur că nimic și nimeni nu îi poate distruge. Oameni care încep încet încet să pășească pe apă, să vindece bolnavi prin propria vindecare, să transforme vinul în apă.. Pentru că încet încet au început să înțeleagă că adevărata putere a fost întotdeauna în ei, așa cum Cineva le-a spus acum 2000 de ani.

Oameni care dacă mâine ar pierde tot ce au, ar zâmbi, pentru că ei au construit tot ce au, nu le-a dat nimeni nimic, și atunci ei știu că pot reconstrui totul într-o secundă, conectați la Dumnezeul din ei.

Atunci când lupii singuratici se vor privi în ochi nici măcar nu va conta că adevărul unuia poate diferi puțin de al altuia. Pentru că orgoliile nu au ce căuta într-o astfel de reuniune. Pentru că respectul fiecăruia pentru tot ceea ce ceilalți au reușit este total, pentru că fiecare se regăsește în urcușul celuilalt. Pentru că vor ști că urcușurile lor, deși în aparență diferite, sunt unul singur..

Conectați la Divinul din ei, lupii singuratici vor reuși atunci să vadă toate darurile pe care ceilalți le pot aduce. Nu printr-un chestionar, ci privind drept în ochi. Vor ști. Și nu vor face nicio concesie, niciun compromis. Pentru că acolo unde sunt lupii singuratici nicio oaie nu poate să ajungă.

Pentru că la nivel absolut, fiecare lup singuratic știe că rolul lui este să aducă Divinul în plan uman, să integreze toate practicile spirituale de pe drumul fiecăruia în parte în viața de zi cu zi.

Fiecare lup singuratic ajunge mai devreme sau mai târziu să înțeleagă că misiunea lui nu este să-și evite viața de zi cu zi nici stând în lotus de dimineață până seara, nici psihanalizând-și fiecare pas, la nesfârșit, nici stând în genunchi în biserici șapte zile din șapte. Nu spun, sunt oameni cu astfel de misiuni, dar marea majoritate le practică sub formă de evadare.

Misiunea noastră, a tuturor, este să integrăm frecvențe cât mai înalte în acest corp uman, să îi creștem densitatea luminică și astfel să creăm o altă realitate, de o frecvență superioară..  Dar toate acestea în fiecare clipă a vieții noastre. În timp ce trăim. În timp ce muncim. În timp ce ne plimbăm. În timp ce petrecem. În timp ce interacționăm cu ceilalți. Doar așa ne vom îndeplini misiunea.

Și da, și eu, ca și alții, simt că se apropie momentul reuniunii lupilor singuratici. Și ce moment va fi acela! Acolo nu va fi un lider, nu va fi un maestru, nu va fi un păstor. Vor fi doar Lideri, Maeștri, Co-creatori ai propriilor Eu-ri, uniți de o forță dincolo de lumea asta.

Lupii singuratici se vor întâlni ușor ușor, mai întâi doi, apoi trei, apoi patru… până când puterea lor reunită va atrage pe toți ceilalți. Care sunt și care vor fi. Nu prin casting, nu prin anunț la ziar, nu prin promovări diverse. Nu este nevoie de strigare, pentru că fiecare lup singuratic știe și simte că locul lui este doar printre cei ca el.

Atunci când ochii lor se vor întâlni măcar o secundă, chiar dacă poate vor fi în momente diferite de vindecare a propriilor răni, ei se vor recunoaște, pentru că sufletele lupilor singuratici sunt din aceeași familie. Dar pentru asta, trebuie să renunțe sau să fie dispuși să renunțe la ego-uri. Să se privească de la egal la egal.

Până atunci, testul final al fiecărui lup singuratic este recunoașterea turmelor, a falșilor lideri, a falșilor maeștri, a falșilor păstori..

Și mai este un test: răbdarea.

E un timp pentru toate.

 

Foto: https://i.pinimg.com/736x/5b/a3/2c/5ba32c5b267c310425e23831ad58b4bb–wolf-wallpaper-wallpaper-pictures.jpg

5 Comments

  1. Lup singuratic și frumos, îți doresc un an minunat de binecuvântat! Semnează un alt lup singuratic. 🙂 Și sunt de acord cu tine, și eu simt că lupii singuratici au început să iasă unii în calea altora și cât de frumos este!

    Liked by 1 person

  2. Este interesant că ți-ai ales analogia cu lupii singuratici. Poate că te gândeai că sunt animale puternice, cărora le place libertatea. Dar forța lor vine din haită. Scuză-mi opoziția. Ei sunt animale socialmente legate cu o structură bine definită în haită. Poate ăsta ar trebui să fie următorul pas după ce ne cunoaștem pe noi înșine. Interelaționarea. Iar eșecul este parte a procesului de creștere, a se citi învățare, și, paradoxal, nu trebuie să ne temem de el… Cineva spunea că curajul nu este să mergi înainte fără frică, ci în ciuda ei. Unii spun că Churchill ar fi zis asta, alții că Zig Ziglar. Cert este că e foarte adevărat ! Și ți-o spun ca unul care s-ar putea încadra, după definiția ta, la categoria lup singuratic. Solitudinea e bună, dar nu totdeauna. Părerea mea…

    Like

    1. Puterea este in haita. Dar e important ca haita sa fie formata din lupi independenti, analogia este cu un grup de oameni elevati spiritual, care si-au facut munca fiecare cu el si au reusit sa vindece propria persoana si sa creasca. Asta este diferenta unei astfel de ‘haite’ si o turma..

      Like

  3. Turma este reprezentarea sindromului Dunning-Gruber de autosupraevaluare si implicit modul ideal de a demonstra paradoxul lui Peter, fiind modelul perfect al epocii actuale guvernate de incompetentocratie.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s