Iar m-a contactat entitatea de lumină cu care tot vorbesc, în ultima vreme recunosc am fost distrasă.. dar deja v-ați obișnuit cu mine..

Da, iar are un mesaj de maximă importanță de transmis tuturor celor care trec prin situați de viață bulversante, încheieri bruște de relații, intrări și mai bruște în alte relații, în principiu a vrut să ne transmită câte ceva despre relații.

“Băi preaiubiților, iar nu mai pot cu voi..

Iar stăm și ne uităm la voi, și iar ne crucim, cum vă căutați în derivă jumătățile o viață întreagă, deși adunat dacă luăm toate relațiile voastre, abia dacă încropim o șaisprezecime..

Cineva odată demult, v-a băgat o idee în bucățica reptiliană a creierelor voastre, o chestie romantică care vindea bine prin Paleoliticul târziu (traducere din franțuzescul “retard”), cum că sunteți fiecare câte o jumătate și Dumnezeu, băiat super miștocar, v-a lăsat câte o altă jumătate s-o căutați voi de să vă iasă ochii din cap, nu alta, o viață întreagă, în 99% din cazuri fără succes, iar în restul de 1% o găsiți undeva după 80 de ani, de cele mai multe ori coleg de salon la azil.

Motiv pentru care, cum prindeți un nefericit, respectiv o nefericită, care în mod karmic se potrivește progrămelului care rulează în căpșorul vostru suav, cum faceți obsesie maximă, ați găsit peticul iubirii necondiționate, plasturele inimii universale, gata, viața voastră va fi în sfârșit pentru totdeauna (timp de câteva luni – un an, doi..) perfectă!

Iar dacă după perioada de 1 până la 7, câteodată 12, sau chiar 15 ani cu executare, nefericitul sau nefericita prezintă semne evidente de peticire clandestină, cu alte cuvinte a găsit un petic mai nou și mai colorat, să te ții atunci!! Șuvoaie de iubire necondiționată se năpustesc asupra lui/ei, asezonate cu amenințări pline de elevare spirituală și înălțătoare șantaje emoționale.

Pentru că totul era perfect, tu erai fericită, niciodată cornulețele nu-ți ieșiseră așa bine, până și sarmaua de la masa de Crăciun cu familia lui începuse să-ți stea în gât la un unghi cât de cât acceptabil, chiar și șosetele dispuse strategic pe jos în toată casa aveau așa un.. iz romantic.

Da, totul era perfect și pentru tine. Parcă nu era așa plictisitor să-ți petreci duminica așteptând-o lângă scările rulante din mall, fondul de ten din chiuvetă avea o nuanță chiar sexy, până și maică-sa devenise super amuzantă când tăcea, iar mașina era daună totală doar din doi în doi ani..

Dar nu! Trebuia nenorocitul, respectiv nenorocita, să strice tot!

După câte i-ai dat, după câte ai făcut pentru el/ea, după cât l-ai ajutat/ai ajutat-o, după câte i-ai înghițit (că brusc îți amintești), pe scurt, după cât te-ai sacrificat pentru el/ea, așa te răsplătește..

Băi preaiubiților, în pana noastră, nu mai trăiți băi fraților pentru alții, că de fapt vă mințiți și îi mințiți. Nu vă sacrificați pentru ei, tot ce faceți este să vă croșetați existența în rol de preș intenționat, manipulator, ca să îi condiționați să fie cum vreți voi. Sau, cum or fi, măcar să stea lângă voi. Că singuri vă apucă palpitațiile.

Tu care te miorlăi că te-ai sacrificat pentru partener(ă), uită-te cu atenție în oglindă (unde obiectele sunt chiar mai aproape decât par) și vede-te exact așa um ești: un om slab, care a avut nevoie de parazitarea unui alt om pentru a putea evita (sperând că va putea la nesfârșit) să își asume condiția sa firească de om întreg, nu de preș.

Tu, da, tu, preșul, ești cel/cea responsabil/ă de situația ta curentă. Un preș nu se poate supăra pe cineva care se șterge pe picioare pe el, nu? Că aia-i menirea lui. Jur, ieși un pic afară și ai o discuție cu preșul de la ușa ta.. Ți se pare supărat? (dacă da e chiar nasol, ești de pastile…)

Buuuun.. Deci am stabilit că preșurile nu se supără. Și atunci tu de ce te superi? Nu e corect. Dacă tot ești preș, fii măcar preșul corect..

Și ține minte un lucru: lumea e plină de preșuri, oricât de sclipitor ai fi, poți fi chiar o carpetă impecabilă cu “Răpirea din Serai”, la un moment dat va apărea un preș mai frumos, mai colorat, mai vesel..

Preșurile sunt dependente de picioarele pe care le șterg, că altfel nu-și justifică existența. Așa că-ți propun o variantă: dacă ai noroc și pleacă picioarele, lasă-le să plece, e ok, poate încet încet începi să-ți vezi textura, culorile, unicitatea de OM.

Poate descoperi că rolul tău pe pământul ăsta nu este nici să-i faci cornulețe, nici să-i strângi șosetele, nici să sprijini scările rulante din malluri, nici să-i duci mașina în service. Poate descoperi că poți să faci toate astea și chiar mult mai multe tu pentru tine.

Până nu recunoști sincer tu față de tine cât de mult ți-ai manipulat partenerul pentru a primi o afecțiune iluzorie, pentru a-ți astupa gaura neagră din tine imposibil de astupat (de altul!!), pentru a-ți evita cu disperare frica de a fi cu tine și a te vedea cu lumina dar și cu întunericul din tine, vei continua să fii o eternă victimă a celuilalt, sacrificându-te la nesfârșit pe altarul egoismului tău.

Fraților, spuneți-mi și mie, poate am ratat momentele-astea, e vreo relație pe care o începeți spunându-i partenerului: “eu vreau să fiu cu tine ca să-mi speli chiloții” sau “eu vreau să fiu cu tine să-mi cari baxurile de apă din Carrefour”? Băi, ok nu sună romantic, da’ măcar ar fi o relație sinceră..

Nuuu, voi veniți cu inimioare de Valentine’s Day și floricele și tăvi de cornulețe, când de fapt atunci când iubita îi aduce iubitului farfuria cu brioșele preferate ea îl întreabă suav pe subliminal “vrei să-mi cari baxurile cu apă din Carrefour?”. Iar când el îi face masaj la spate după o lungă zi de muncă încearcă să-i transmită la fel de suav: “vrei să-mi speli chiloții în seara asta?”. 

Cam cum ar suna întâlnirile voastre dacă ar vorbi inconștientul direct? Nu de alta, dar chiar dacă nu vorbește, oricum el vă crează realitatea. Discuția asta subliminală care nu are nicio legătură cu realitatea măștilor în care trăiți este cea care v-a adus în momentul de impas.

Băi fraților, nimic nu este mai important în viața asta decât să ai puterea de a decide pentru tine. Carevasăzică, independența. Aș fi putut să o bag p-aia cu iubirea, dar am zis să nu vorbim limbi străine.

Așadar, regula numărul 1: nu depinzi niciodată de nimeni și de nimic. Pe toate planurile. Da, și financiar, dar mai ales emoțional. Emanciparea negrilor a avut loc de o grămadă de timp, noi ființele de lumină așteptăm cu interes și emanciparea albilor, respectiv a albelor.

Aaa, uitasem.. În toată manipularea de doi bani, te rog n-o băga pe-aia cu copiii.. Nuu.. Copiii sunt instrumentele preferate și cu rată maximă de succes în sclavagism. În momentul în care ajungi să folosești copilul ca pe ultima resursă preșică (nu am găsit altă variantă.. preșească.. în fine, ați înțeles ideea) tot ce pot să zic este: felicitări! tocmai ai atins nivelul minim de manifestare a unei ființe umane! Pot zice că nu ești nici măcar preș, ești doar un ciucure de preș..

Regula numărul 2: nimeni nu deține pe nimeni.

Îmi place la nebunie când îi aud pe câte unii care de la “soțul MEU”, “soția MEA” prescurtează direct la “al meu” sau “a mea”. Frate, deja intră la active. E al meu, l-am luat pe persoană fizică. Gata. Nu mai fuge.

Sora mea albă, nu te mai vrea, lasă-l să plece.. Știu că te doare, dar dacă vrei să vindeci rana asta înțelege-l, dacă-l iubești cum spui, urează-i să fie fericit, chiar și fără tine. Fratele meu alb (sau chiar și negru), las-o să fie cu persoana pe care o iubește, nu o șantaja că o lași fără nimic, ca să-ți răzbuni ego-ul tău de macho neapreciat.

Dacă voi preaiubiților v-ați preaiubi în pana mea voi pe voi și între voi, ce simplă ar fi viața.. Dar nu, credeți că rănile din voi se vindecă peticind plasturii sângerânzi la nesfârșit. Noi stăm și ok, recunosc, mai mâncăm niște popcorn, mai comentăm, dar deja ni s-a luat. Colesterolul e la cote îngrijorătoare.

Singura vindecare va veni prin muncă multă cu voi pentru ACCEPTARE (a situației, a cine sunteți cu adevărat, a motivelor aflate la baza începerii relației în primul rând, a dreptului omului din fața voastră la o viață liberă), IERTARE (a situației, a cine sunteți voi cu adevărat, a omului de lângă voi, inclusiv a omului de lângă el) și IUBIRE (în primul rând a voastră către voi).

Hai că iar m-am enervat.. Tot vorbind cu tine mi-am amintit că trebuie să dau cu aspiratorul, în pana mea..

Pa!”

 

 

 

Advertisements

8 thoughts on “Preșul corect

  1. Ahhh. Vezi draga mea relaxată, exista o “ceva” intre mine si tine. Cred ca din alta viata, am tras aceeasi măța de mustață, ca azi dimineață ma gandeam cum de 4 ani viata mea este un calvar datorita fostei. Si copiii, săracii, e arma letala! Ah si astea toate pentru ca ei erau meniti, ca buniciile ei indience (vrajitoare) asa spun si ca el ii apartine. Uoooffff. Vaiiii karma meaaaa. Uite ca aproape iese de o manea. Ticmai atunci, cand speranta murea pentru ca nu imi mai gaseam rima.. divinitatea FB mi te-a scos in cale. 😉 Am sa traduc textul in engleza sa-i trimit cadou de Craciun. O sa te citez, evident. Mulțumesc. Spor la aspirat. Bye bye.

    Like

  2. Imi place ce si cum scrii. Asociez felul tau de a scrie cu invatarea prin joc la copii, care da rezultate in 99% din cazuri. De fapt, cred ca asta e si ideea, sa inteleaga si cei abia treziti, copii fiind, cum merg lucrurile. Totodata, sarcasmul subtil, sau uneori extrem de vizibil, e inteles, de cele mai multe ori, doar de oamenii inteligenti. Ma bucur ca sunt oameni ca si tine! 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s