Gata, am revenit.. Am ieșit din post și rugăciune. De fapt, încercam și eu să verific dacă în mod real “îți ia doi ani să înveți să vorbești și 60 de ani să înveți să taci”. Nu-mi iese.

Sper că toată lumea a supraviețuit tuturor lunilor noi, pline, sau doar plinuțe.. Sper că ați driblat elegant toate cuadraturile și opozițiile, steliumurile și crucile cosmice (iar am făcut research pentru articol).

Mulțumesc pentru toate mesajele primite, totul e ok, n-am murit. Îmi cer scuze tuturor celor ușor sau chiar crunt dezamăgiți din acest motiv.. Sunt pe poziții.

Deși dacă stau să mă gândesc, mi se pare mișto, chiar new age așa, ideea unui blog de tăcere. Ce poate fi mai spiritual? Putem să zicem că suntem într-o continuă meditație ;). Hmm, aș putea chiar percepe o taxă..

Hai să vă zic ultima conștientizare care m-a pocnit.

Ați văzut Divergent? Foarte interesant filmul, fix ce trăim noi. Un film profund, și da, actorul din rolul principal e chiar mișto.. Fetelor, merită! 😉

Cu riscul de a mă transforma în IMDB, vă spun în două cuvinte: e vorba despre o societate utopică în care lumea este divizată în 5 clase complet separate, fără nicio interacțiune între ele, iar fiecare membru trebuie să aleagă în care clasă se încadrează.

Vă sună cunoscut?

Cea mai tare parte este testul la care sunt supuși toți, mai întâi pentru a identifica în ce categorie socială se încadrează, iar apoi testul final prin care sunt validați ca membri definitivi ai acelei categorii. Testul final este înfruntarea celor mai adânci frici.

Tot nu vă sună cunoscut? 🙂

Li se inserează un ser care îi proiectează într-o realitate în care cele mai profunde frici prind viață. Modul în care reușesc să iasă din situațiile limită îi validează sau nu ca membri ai categoriei pe care au ales-o.

În vreme ce majoritatea se încolonează cuminte fiecare în categoria în care pare să se încadreze, există unii oameni – divergenții – care nu se încadrează nicăieri, astfel devenind pericole pentru societatea cu reguli clare. Sunt omorâți dacă sunt descoperiți.

Eee, dacă nici acum nu vă sună cunoscut…..:)

Și ca să mă urască total cei care poate nu au văzut filmul (deși actorul e chiar mișto…) și voiau să-l vadă, esențial este momentul în care eroina este prinsă într-o cușcă din sticlă care se umple cu apă (frica de înec). Acoperită de apă complet, rostește cuvintele conștientizării care o eliberează și o duce la următorul nivel:

“THIS ISN’T REAL”

Oare nu asta trăim noi chiar acum?

Divergenții sunt cei care reușesc să-și depășească cele mai adânci frici printr-un “simplu” mod: recunoscând existența testului. Ei știu și simt cu toată ființa lor că totul este un joc. O iluzie. Reușesc să se ridice de la nivelul emoțiilor (generate de frici) la un nivel superior în care ei știu că apa care pare să-i înece nu e reală. Focul care pare să-i ardă nu e real. Nimic nu este real.

Totul și toți din jurul nostru sunt creație a conștiinței noastre jucăușe. Singurele lanțuri care ne țin în jocul ăsta sunt emoțiile, și ele iluzie. Vălul. Ce trebuie să transcendem.

Este o mare diferență între a ști ceva și a conștientiza acel lucru. Mental, ne jucăm de atât de multă vreme cu toate aceste teorii, wall-urile facebookului sunt pline ochi cu citate cu oglinzi, cu noi care ne creăm propria realitate, bla bla.. Toate adevărate de altfel.

Dar, oare câți dintre noi chiar conștientizăm cu adevărat ce spunem/citim/auzim?

Dacă reușim (nu peste noapte, presupune o muncă nu chiar ușoară) să ne retragem conștiința în locul acela de unde putem vedea clar iluzia jocului, transcendem vălul și rupem lanțurile emoțiilor.

Acolo unde este atenția noastră este conștiința noastră. Mutând atenția de pe emoții pe conștientizarea că ele nu sunt reale, putem, dacă vrem cu adevărat și muncim pentru asta, să ne detașăm de ele, pentru că ele există doar în măsura în care le validăm și le alimentăm cu energie.

Totul este creația conștiinței noastre, energie în formă mai mult sau mai puțin condensată (fapt demonstrat de altfel prin fizica cuantică).

Scopul este reîntoarcerea noastră în oceanul infinit de conștiență din care am venit. Dar, așa cum văd eu lucrurile, nimeni nu va putea ajunge acolo până când ultimul dintre noi nu va ajunge și el acolo. Asta este frumusețea, toți suntem Unul. Eu fără tine nu pot, nici tu fără mine. Nu de alta, dar eu te-am creat în realitatea mea și tu m-ai creat în realitatea ta. Suntem interconectați. Fără tine, realitatea mea nu este completă.

Fără tine, eu nu sunt completă. Nici tu fără mine.

Conștientizând asta, rănile sacre cam dispar, nu-i așa? Ce separare? Ce abandon? Ce respingere? Cine pe cine?

Fire practică, când mi-a picat mie fisa, primul impuls a fost să caut metoda prin care să modific (pe ici pe colo) realitatea pe care conștiința mea a creat-o. Ei, țeapă! În locul ăla de unde vezi jocul, detașat de emoții, realitatea creată e chiar cool. Acceptând-o exact așa cum este și nevrând să o schimbi (pentru că orice dorință de schimbare clar are la bază o emoție negativă), ea evoluează exact așa cum trebuie, conform noului tău nivel de conștiință.

Hai că suntem bine! 😉

Închei în forță în același stil hollywoodian, amintindu-vă că bufnițele nu sunt ceea ce par, iar lingura nu există. (cine știe, cunoaște.. si va înțelege :)))

Dar mai ales…

THIS

ISN’T

REAL.

 

Advertisements

5 thoughts on “This. Isn’t. Real.

  1. partea proasta este ca din ce in ce mai putini inteleg engleza 😀 😀 la aia cum sta cu trezirea/constientizarea? iar filmul, este unul excelent…de recomandat

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s