Băiețelul și Luna

Era o poveste cu un băiețel, care noapte de noapte privea Luna. Frumoasă, misterioasă, fierbinte învăluit în rece, îl fascina.. Atât de tare își dorea băiețelul Luna, era tot ce vroia pe lumea asta..

Dar oare ce face băiețelul cu Luna, dacă o primește?

Este parte din natura umană să ne dorim.. Lucruri, oameni, experiențe.. Și după ce ne-am dorit poate o viață întreagă ceva anume, cândva, printr-un cataclism inexplicabil al Universului, primim exact ce ne doream..

Ce facem atunci?

Ca regulă umană stupidă, fie nu vedem ceea ce am primit, pentru că suntem mult prea ocupați și obișnuiți cu căutarea, încât nu observăm că ceea ce am căutat cu atâta disperare o viață este chiar lângă noi.

Sau vedem, știm, simțim că tot ceea ce am căutat ne-a găsit, iar în secunda următoare începe munca intensă și la fel de istovitoare de a alunga, a respinge, a distruge darul primit.

Pentru că da, ce face băiețelul cu Luna, dacă o primește?

Ne dorim atât de multe. Relații, evenimente, lucruri.. Dar oare câți dintre noi au fantasticul curaj ca, atunci când o minune le aduce ceea ce își doreau, să recunoască, să prețuiască, să muncească pentru a păstra darul? Oare câți simțim că merităm ceea ce atât de mult ne dorim? Oare câți ne simțim capabili să ne asumăm total, să investim tot ceea ce suntem în visul nostru?

Nicăieri nu se vede acest adevăr mai mult decât în relații. De ce să riști să dai o șansă iubirii, să riști tot, cu orice preț, când poți să continui la nesfârșit să crezi că toți bărbații sunt porci? De ce să lași partea ta frumoasă, loială, sufletul, să preia conducerea vieții tale când întâlnești o femeie specială, când poți să-ți petreci toată viața când cu una, când cu alta, pentru că “toate sunt niște curve”?

De multe ori, viața ne scoate în cale oamenii aceia despre care nu am crezut niciodată că pot exista altundeva decât în vis.. Câți oare dintre noi avem curajul de a-i vedea? De a-i lăsa să intre? De a crede în ei și în noi?

Îi vedem, îi lăsăm să se apropie, credem în ei exact atât cât ne vedem pe noi, intrăm în noi și credem în noi.

Confortul de a trăi în continuare povestea atât de bine știută, comodă, că viața e făcută să căutăm la nesfârșit ceva în care oricum nu credem este mult mai mare, pentru că imediat ce avem fie și pentru o secundă ceea ce întotdeauna am dorit, apare frica de pierdere. Pentru că dacă pierzi, pierzi tot, inclusiv visul. Asta e frica maximă.

Dar te-ai gândit vreodată că poți să și câștigi tot? Cu efort, cu sacrificiu, cu durere, dar poți..

Mai mult decât orice, cu CURAJ.

Cât de greu îi e omului să aibă curajul de a accepta împlinirea visului.. Ce risc enorm pentru viața lui. Cât de greu ne este să primim.. Suntem atât de obișnuiți să ne dorim, să sperăm, să alergăm după himere..

Pentru că da, ce face băiețelul cu Luna, dacă o primește?

Foto: http://img14.deviantart.net/347e/i/2004/339/a/1/boy_and_the_moon_by_mming.jpg

Please follow and like us: