Scrisoare către om

Scrisoare către om

 

“Mai ții minte când ne-am cunoscut? Mai ții minte cum ai fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu? Mai ții minte cum El ți-a dăruit Pământul și ți-a încredințat pomii, plantele și toate viețuitoarele din apă, din aer și de pe uscat? Mai ții minte că tu ne-ai dat nume?

Ai uitat..

Noi încercăm în fiecare zi, în fiecare clipă, să îți amintim asta. Încercăm atât cât putem noi să îți arătăm că ai uitat atât de multe.. Ai uitat că noi toți eram și suntem UNUL, că sufletele noastre vibrează împreună și că tu fără noi ești incomplet, așa cum noi nu am putea exista fără tine.

Când ai uitat?

Când ai ajuns să nu mai simți chiar nimic? Pentru că dacă ai simți oricât de puțin, nu ai putea să ne chinui, nu ai putea să ne ții în circuri și în grădini zoologice. Ești fericit când vii și ne vezi sfâșiați de durere în cuști?

Ce să facă fratele nostru ghepard într-o cușcă de 20 metri pătrați? Ce să facă fratele nostru urs polar într-o cușcă la 30 de grade? Ce să facă fratele nostru elefant? Ce să facă fratele nostru leu?

Dar vulturul!? Cum să închizi vulturul într-o cușcă și să-ți spui om? 

Și ce să facă frații noștri pe care i-ai luat din mediul lor și prin bătăi și înfometare i-ai obligat să se maimuțărească în acele spectacole jalnice, mizerabile, abominabile numite CIRC? Și tu râzi..

Și atâția dintre noi care sunt chinuiți, maltratați, înfometați, alungați de tine..

Și știi ce ne doare cel mai tare? Că îți aduci copiii cu tine, și ei învață aceeași lecție greșită. Și, deși ei ne simt durerea, tu le spui că nu e reală, că suntem fericiți. Îi înveți și pe ei aceeași “normalitate” bolnavă pe care ai învățat-o tu… Dă măcar copiilor tăi o șansă, lasă-i să ne iubească. Ei ne iubesc. Tu doar, te rugăm din suflet, lasă-i!

Dar să știi că noi te-am lăsat să faci asta. Pentru că tu ai niște lecții de învățat și noi ca de obicei facem orice ca să te ajutăm. Pentru că noi nu am uitat. Nu am uitat că noi și cu tine suntem UNUL. Tu trebuie să-ți reamintești asta, și pentru asta noi am fost de acord să ne sacrificăm, să suferim, în speranța că undeva, cândva, ne vei vedea. Vei înțelege. Îți vei reaminti.

Noi am făcut asta pentru că te iubim. Nu a existat nici un moment în care nu te-am iubit. Pentru că noi nu știm altceva. Pe vremuri nici tu.

Și așteptăm. Și îndurăm. Și murim. Și nu ne pare rău să știi, pentru că noi știm că va veni o vreme când îți vei reaminti cine suntem noi, dar mai întâi trebuie să-ți reamintești cine ești tu. Este ok..

Cât ne vom bucura atunci împreună, când ne vom regăsi!

Dar să știi că ne este greu.. Și chiar dacă te iubim și te înțelegem, totuși câteodată ne întrebăm – mai e mult?

Suntem în 2017.

Ianuarie.

Mai e mult până îți amintești?”

Un suflet

Advertisements

Saturn, executarea!

Saturn, executarea!

Acum că a început anul (încă nu al Cocoșului, deocamdată încă ne maimuțărim..), că am supraviețuit cu grație atât tuturor porcăriilor (la propriu), cât și meselor festive cu familia (testul suprem pentru evaluarea cantității de dezvoltare personală acumulate pe parcursul unui an), să pășim cu încredere în noul an, în ideea că NU ARE CUM să fie mai rău de atât..

Glumesc, evident.. Nu-mi săriți în cap, știu.. Totul e cum trebuie, totul are un scop, scopul e înalt, înaltul e infinit.. Știm, cunoaștem..

Mă întreb din nou filozofic, ca de început de an, de ce ne e nouă oamenilor atât de greu să ne lăsăm duși de viață, fără să controlăm, fără să așteptăm ceva anume, fără să condiționăm, fără să judecăm.

În principiu orice biped adult care ajunge în jurul vârstei de 30 de ani începe să se prindă că oricât s-ar da cu capul de pereți, nu poate controla nimic. Dar NIMIC.

Toate poveștile din copilărie se dovedesc niște programe cu un singur scop – să reușești să treci dincolo, să ieși din ele, să le vezi ca ce sunt: doar niște programe. Ne este foarte greu să nu ne facem planuri, proiecții, programări.

Oricine este cât de cât interesat de domeniul acesta vast al dezvoltării personale știe foarte bine că sunt nenumărate site-uri care transmit știri la cald, în timp real, despre procesul ascensiunii Umanității, despre energiile care se revarsă mai mult sau mai puțin haotic în diverse momente peste noi, despre prezența diverselor nave, despre influențele unui arhanghel sau ale altuia, nu mai zic de retrogradările planetelor.

Există o tentație maximă în a devora previziunile pe anul în curs, astrologie, numerologice, îngerești, ansice, shamanice, Baba Vandice, și multe multe altele.

Mie de exemplu chiar îmi place astrologia. Acum vreo doi-trei ani, aveam o prietenă (bine, și acum am mai multe, dar atunci a fost perioada de boom) care întâmplător era astroloagă. Am trăit doi-trei ani pe segmente de câte două, patru, șase luni, în funcție de Saturn, Jupiter, Juno, Lilith și compania, cu o singură întrebare repetată obsesiv: “cât mai e???”.

Răspunsurile erau tranșante și revelatoare: până în martie nu este ok, dar din martie pff.. totul se reglează, la linie.. Venea martie. Hmm.. Încă mai e o perioadă mai dificilă dar din septembrie…. Pfoaa.. Totul se rezolvă.. Venea septembrie. Încă mai ai blocaje pe casa X, Y, Z și W.. Dar până la sfârșitul anului totul se rezolvă. Totul.

Din ianuarie anul următor discuția era aceeași. Jur că și intervalele. A ieșit Saturn din Casa Relațiilor, a intrat în Casa Banilor.. Suspectez totuși că stătea cu câte un picior în fiecare.

Au fost și perioade ce se anunțau feerice, Juno cu Jupiter și Luna în Rac promiteau întâlnirea partenerului perfect, cuminte, deștept, frumos… Mai ales că o dată a fost implicat și Degetul lui Dumnezeu, Yod-ul.. Acum, nu mi-e clar dacă era degetul mijlociu sau era de fapt Yoda..

Așa că am făcut saltul conștientizării absolute: niciodată n-o să scap de Saturn! Mi-am băgat picioarele. Nu mă mai interesează ce face. Ce, pe el îl interesează de mine?

Tot ce facem (prin diverse metode, astrologia e doar una dintre ele) este să încercăm la nesfârșit să controlăm incontrolabilul. De ce e clar, din frică. Deși noi știm că nu putem controla nimic. NIMIC.

Așadar, o viață fericită în 5 pași (atâția au iești azi, am văzut că e hit să zici așa):

  1. Tu ești singurul responsabil pentru ceea ce trăiești. Dacă trăiești o viață minunată, perfect! Continuă să faci ceea ce faci.. Dacă nu trăiești o viață minunată, treci la punctul 2.
  2. Ai idee cum să schimbi ce trăiești? Vreo decizie, ceva? Da? Perfect! Fă schimbarea! Ia decizia! Dacă nu te prinzi ce ar fi de schimbat, treci la punctul 3.
  3. Acceptă situația. Aia e. Ai încredere că pentru un motiv care acum îți scapă dar peste ceva timp va fi clar, trebuie să treci exact prin experiența din acest moment. Nimic nu e degeaba în viața asta, deci trebuie să fie un motiv și pentru ceea ce trăiești. Și nu, nu te gândi că plătești, ești pedepsit, blestemat, ți s-au făcut vrăji etc. Sunt niște lecții pe care nu le-ai învățat și pe care ți le-ai asumat. Nu te încrâncena (din proprie experiență, îți zic: nu are sens, te afunzi mai mult). Singura șansă e acceptarea. Asta e! Shit happens. Cu asta vei crea un spațiu care te va ajuta să vezi ce nu vezi acum.
  4. Deja e clișeu, dar e un adevăr. Viața se întâmplă acum. Nu peste 3 luni, nu în 2020. Acum. Știu că au postat toți prietenii tăi de pe facebook chestia asta și ești de acord cu ea, dar ai simțit-o vreodată cu adevărat?
  5. Dacă totul a mers bine și ai ajuns la punctul 5, deja e mai mult ca perfect, e începutul trăirii conștiente a vieții, asta însemnând ușor ușor implementarea funcției de bază a unui om, co-creația. Abia atunci când începem să ne creăm conștient propria realitate putem spune că am început să trăim.

Dar este un proces; care poate dura o viață și durează de vieți. Singura cale e să fim blânzi cu noi. Să ne acceptăm momentele de cădere, momentele de neputință. Să nu ne mai judecăm. Să respirăm adânc și să avem încredere în noi.

Să înțelegem că totul în Universul în care suntem este interconectat și tinde către echilibru, tot macrocosmosul este într-o singură celulă, în interiorul nostru. Planetele ne influențează viața, dar și noi le influențăm pe ele.

Deci am decis: anul ăsta Saturn face cum vreau eu..

Evident, Saturn n-are nimic împotrivă, că el a fost dintotdeauna băiat deștept..

😉