În tonul Sfintelor Sărbători, fie ca…

Neah… Să lăsăm lacrimogenitățile să rămână în 2016, să ne facem rezumatul anului și să intrăm cu voioșie în noul an!

Nu știu cum a fost la voi, (bine, la câte unii știu..), dar personal am început anul 2016 într-un amestec de Dostoievski, Kafka, Hannibal Lecter și Sclava Isaura. Țin minte și acum momentele în care mă uitam fix la ceas și părea că 2015 nu mai trece.. Menționez, 2015 a fost și mai rău. În agitația celor din jurul meu care pregăteau aparatura de resuscitare, puteam să jur că nu mai trece, intrasem într-o buclă temporală..

Și… a trecut! A venit 2016! Am zis gata, am scăpat!

Aș! N-ai să vezi!

Personal, 2016 m-a dat cu capul de toți pereții, m-a purtat de la agonie la extaz, a făcut mișto de mine la greu, mi-a dovedit fără urmă de tăgadă că nu există comediant mai mare decât Universul..  Și am ajuns la concluzia că singura șansă e să te oprești si să începi să te distrezi și tu..

M-am răfuit cu Dumnezeu, cu Universul, cu tot, până când am înțeles că n-am cu cine.. Mă răfuiam cu mine. Frustrant. Am învățat să înghit în sec și să accept. Momentul. Ritmul propriu (clar nu mi-s vreo gazelă!). Ritmul altora. Totul e perfect.

Am înțeles că noi generăm realitatea din jurul nostru și doar noi avem puterea de a o schimba, prin transformarea noastră.

Am înțeles că fricile profunde și atât de ascunse ne împiedică să materializăm exact lucrurile pe care ni le dorim cel mai mult.

Am înțeles că întunericul cuprinde lumina și lumina cuprinde întunericul. Nu vor fi niciodată separate, pentru că separarea e o iluzie.

Am înțeles că adevărul se simte, nu se știe. Am înțeles că acea Cunoaștere pe care o căutăm cu toții este o mare bulă, care ne poate înghiți dacă nu suntem vindecați.

Am înțeles că nu mă interesează Cunoașterea, teoriile, sistemele, ci doar simțirea. Simțind, cunoști tot. Dar totul este posibil doar prin vindecare. Prin suferință. Prin transcenderea suferinței.

În principiu, am înțeles că viața nu e simplă, ci este minunată.

Ca un cadou de sfârșit de 2016 și început de 2017, postez o povestioară care se pare că a fost spusă de Arsenie Boca, mi-este tare dragă și cred că mulți ne regăsim în ea (probabil o știți, dar eu niciodată nu mă satur să o citesc):

“O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichități, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Și soției și soțului le plăceau antichitățile și produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai.

Au observat o ceașcă excepțională și au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”.

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:

‒ Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: „Încă nu!”.

Apoi, ah! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Oprește! Amețesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap și a spus, liniștit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat, până a obținut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.

Niciodată nu am simțit atâta căldură! Am strigat, am bătut și am izbit ușa… „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură și puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a deschis. Cu atenție, m-a scos afară și m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine! „Ei, așa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap și a spus: „Încă nu!

Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte și simțeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunț. Chiar atunci, ușa s-a deschis și El m-a scos afară și, din nou, m-a așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am așteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.

O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă și a spus: „Acum uită-te la tine!”. Și m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasă. Sunt frumoasă!”

El mi-a vorbit blând: „Vreau să ții minte, știu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Știu că ai amețit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi desfăcut bucățele, te-ai fi fărâmițat. Știu că a durut și că a fost foarte cald și neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viață. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ținut. Acum ești un produs finit. Acum ești ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

Așadar, să avem răbdare, fiecare în “cuptorul” lui:), fiecare în etapa vieții lui, și să avem încredere că tot ceea ce trăim are un scop mult mai înalt, să avem încredere că nu mai este mult până ne vom minuna singuri de cât de frumoși suntem de fapt, de ce diamante se ascundeau sub straturile de noroi care ne acoperiseră.

Vă urez un 2017 în care să străluciți Lumina din voi peste lumea întreagă!

La mulți ani, ceșcuțelor!

 

Advertisements

15 thoughts on “De final, de început…

  1. Stii ce ma bucur cand te citesc?! Ma uit in jurul meu si vad intradevar cum apar tot felul de specialisti in dezvoltare personala. Intradevar multi te dezvolta pentru bani si ii criticam acum ceva vreme. Insa mi-am dat seama ca e bine. Cu sau fara bani ei transmit acelasi mesaj. Ca suntem o singura constiinta si ca trebuie sa ne tratam ca atare. Si incet incet vad cum tot mai multi oameni isi dau seama ca traiesc. si cred ca peste generatii vom atinge acel prag in care toti vor avea iubire unii pentru ceilalti. Totul e asa cum trebuie sa fie. Incet si sigur.
    Te iubesc cescuta. Esti frumoasa. Continua sa inspiri.

    Liked by 1 person

  2. O minunata poveste, m-am regasit in ce ai scris. Si mi-ai dat curaj, reamintindu-mi ce diamant sunt. Iti doresc un an cu magie, veselie….si ce mai doresti tu sa creezi in viata ta. Materializare usoara ❤

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s