Ok, hai să-ți zic cine sunt eu..

Se pare că, fără intenție sau vreun plan bine gândit, am creat prin nevinovatele mele comentarii o interesantă vâlvuță în domeniul acesta atât de pestriț al spiritualității românești. Ba sunt ăia supărați că le comentez biznisurile de comerț online cu inițieri, ba gurii (am stabilit, pluralul de la “guru”) care se recunosc (toți!) în descrieri, ba clienții care îi cunosc și recunosc pe guri și pe comercianți (pe toți!)… Date fiind reacțiile și mesajele celor ce își fac timp și citesc ce scriu, comentează, apreciază sau dimpotrivă, critică (ceea ce apreciez în egală măsură), aș avea câteva comentarii..

Am observat că principala problemă (sau curiozitate) este legată de persoana mea – și aici sunt două categorii: cei pe care îi comentez și mă urăsc de moarte :)) (în tăcere, că dacă se exprimă e clar că se simt cu musca pe căciulă) și cei care pur și simplu au această curiozitate pentru că rezonează cu ce scriu și s-au intersectat și ei cu fauna spiritualității autohtone. Deja e o comunitate formată, ne știm toți cu toții, măcar din vedere..

Așa că m-a apucat brusc o pasă filozofică și mă întreb: de ce oare este atât de important pentru noi să etichetăm un om: e medic, e strungar, e vânzător la minimarketul din colț, e om de afaceri etc.. Sau: e femeie, e bărbat, e hermafrodit.. Sau: e urât, e frumos, e scund, e înalt..

Eu nu dau lecții, nu țin cursuri, nu organizez seminarii nici în România nici în.. Austria, nu mă interesează să practic vreo terapie, nu concurez cu niciun terapeut, în niciun domeniu.. Sigur nu încasez niciun ban (tocmai am verificat contul.. mda, sigur!) din ce scriu și nici nu mă interesează..

Contează dacă sunt femeie sau bărbat, înalt(ă) sau scund(ă), blond(ă) sau brunet(ă), sau contează profesia mea? (repet, ca să nu fie conflict de interese, n-are nicio treabă cu zona asta..).

Sunt un om. Un om pe care viața la un moment dat l-a obligat, ca pe mulți alții, să-și pună câteva întrebări, să facă niște schimbări, să riște tot, să cadă de nenumărate ori și să se ridice (din fericire) de tot atâtea ori.. Un om care are bucuria de a-și fi descoperit Adevărul personal, în niciun caz nu are pretenția de a deține Adevărul Universal, dar a învățat că în viață doar asta contează – adevărul sufletului tău. Care și el este deocamdată incomplet și în schimbare, pentru că atât timp cât suntem pe aici evoluăm, creștem, învățăm.. Ideea e să fim deschiși și să primim ceea ce viața are să ne ofere – și “bune”, și “rele”.. Și să nu ne impunem adevărul nostru asupra altora..

Ce contează sexul, vârsta, ocupația, numărul de la pantof? Ajută cu ceva? Mă întreba cineva care vroia să publice un interviu pe un site (celebritatea îmi dă târcoale pesemne, haha..) dacă totuși pot să-mi fac o prezentare, să dea greutate..

Dar de ce simplul fapt că suntem oameni nu este suficient? De ce continuăm să considerăm că vârsta, sexul, ocupația, averea etc. sunt cele care ne dau valoare, greutate, prestanță? Sunt om și atât.

Cred că oricine s-a preocupat cât de cât de dezvoltarea sa personală a realizat faptul că orice informație primită în primul rând este subiectivă (totul este relativ, umblă vorba..) și în al doilea rând este trecută prin filtrul intuiției personale, fiecare exact pe nivelul la care este.. Ceea ce scriu este adevărul meu în momentul prezent; unii rezonează, alții rămân neatinși iar pe alții îi enervează. Perfect.

Cei care trebuie să-și pună niște întrebări sunt cei pe care îi enervează, acolo este un punct bun de pornire în analiza interioară a fiecăruia. Pentru că cel mai mult învățăm atunci când recunoaștem într-o informație, sau și mai des într-o persoană, ceea ce de obicei refuzăm să vedem la noi. Dacă nu ne afectează este ok, nu face parte din ființa noastră, dar atunci când ne enervează/contrariază/intrigă – acolo avem de descoperit o comoară.. despre noi.

Scriu des despre anumiți terapeuți, maeștri (mai mult sau mai puțin wannabe), din multe domenii ale spiritualității.. Asta pentru că “întâmplător” am întâlnit mulți.. Nu scriu decât despre ceea ce am trăit eu (recunosc, cu înfloriturile de rigoare, chiar nu mă pot abține..) și eventual persoane din imediata apropiere. Nu că aș avea o problemă cu ei, cred cu tărie că fiecare se intersectează în viață exact cu experiențele de care are nevoie să evolueze, să învețe, să se cunoască. Nu că nu aș cunoaște și oameni fantastici, cu adevărat inspirați. Există.

Sunt recunoscătoare (pe Yin, așa..) pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit în viața mea, TOȚI cu adevărat maeștri (nu neapărat terapeuți, am învățat lecții prețioase de la cei mai simpli oameni), pentru că toți m-au ajutat să descopăr puțin câte puțin cine sunt cu adevărat.. Unii cu o vorbă, unii prin exemplu, unii prin simpla prezență, alții prin lovituri crunte. Este ok, aveam nevoie de ele. Nu poți destructura un ego construit impecabil decât prin lovituri crunte. Și le-am primit. Și am căzut. Și m-am ridicat.

Este ok ca fiecare să experimenteze pe pielea lui, DAR există o anumită categorie de “guri” care nu numai pun oamenii pe căi aiurea (asta e, or fi avut nevoie de un ocol), dar ei funcționează după suavul principiu “dacă supraviețuiești, te transformi în diamant”. DACĂ supraviețuiești.

Am remarcat în spiritualitatea românească două umbre principale: prima este lăcomia, o adevărată disperare după bani.. Foarte mulți dintre “maeștri” au o frustrare congenitală privind veniturile pe care le acumulează pentru serviciile prestate.. Povestea e simplă – omul ajunge la un oarecare nivel de cunoaștere, la o oarecare capacitate senzorială, și în secunda următoare crește ego-ul în el cât Casa.. Poporului.

Brusc, uită că el este doar un instrument, uită că nu el salvează, nu el creează, nu el vindecă.. Uită că este doar un canal prin care o energie/forță superioară lucrează, începe să se creadă Dumnezeu (hmm… a mai fost unu’ care a crezut asta, îl știți..). Începe să îi desconsidere pe toți în jurul lui, ei nu au cunoaștere, ei nu văd ADEVĂRUL (el îl deține pe persoană fizică), începe să simtă cum toți în jurul lui există cu singurul scop de a-i fura energia mesianică, vindecătoare… Și uite-așa, Lumina începe să i se stingă în Întunericul din ce în ce mai pătrunzător care îl cuprinde..

Din acel moment, orice interacțiune cu ceilalți este percepută ca un consum inutil de energie, atât timp cât nu este remunerat corespunzător, iar problema principală este: Cam cât de corespunzător îl poți remunera tu, om simplu, pe Dumnezeu?? Iisus nu a precizat clar, a ars-o ambiguu.. Atunci fiecare dintre noii Iisuși răsăriți peste noapte în jungla spiritualității crește din ce în ce mai mult tariful, neapărat cu 8 în coadă, pe abundență.. Dar până când? Clar, niciodată nu va fi suficient..

Întotdeauna am considerat că este normal ca un terapeut (indiferent de ce terapie practică) să fie plătit pentru munca sa, pentru energia sa.. Este corect.  Dar s-a ajuns în zilele noastre la MAXIMUL absurdului.. Pentru că toți acești “guri” nevindecați nu fac altceva decât să își alimenteze egotic întunericul, astfel încât paradoxal ghiciți cine ajunge să-i alimenteze cu energie (când își anihilează sursa proprie)? Da, ați ghicit, exact cei care plătesc bani grei pentru privilegiul de a respira același metru cub de aer împreună cu Gurul vieții (îl știți, Gigi.. să-i zicem Luci?..).

Iar aici intervine a doua principală umbră identificată de mine: sexualitatea. Nu mă înțelegeți greșit, nu e nimic întunecat în sexualitate, dar în cazul băieților ăstora (iar spun, nevindecați) sexualitatea devine o sursă de alimentare cu energie.. Ajung să-și facă liste cu amante, se joacă fără scrupule cu minți și suflete (nu zic, și ele au ceva de învățat…), mint, fură, înșeală, manipulează, totul pentru a-și potoli frustrările maxime: în primul rând BANII (sinonim pentru ei cu PUTEREA) și în al doilea rând validarea unei masculinități îndoielnice (tot componentă a puterii).. Totul, ați ghicit, din lipsă crasă de valoare de sine, de PUTERE reală, interioară.

Priviți din afară, ei sunt chiar simpatici, ca niște personaje de desene animate, dar atunci când te intersectezi cu “victimele”, parcă nu prea-ți mai vine să râzi.. Toți avem un drum și toate experiențele prin care trecem au rostul lor, dar vine un moment în care realizăm că trebuie să ne recuperăm puterea noastră interioară, să nu o mai dăm altora, bonus pe lângă restul de bani plătiți..

Toți suntem oameni, toți avem aceeași valoare, doar suntem în momente diferite ale evoluției. Toți venim din același loc și ne vom întâlni în același loc. Inevitabil. Indubitabil. N-avem cum să ratăm. Niciunul.

Singurul maestru este viața.

Semnat: un om.

Please follow and like us: