Vrei?

Posted by

Photo: Nagit Mioara Cristina (https://www.facebook.com/nagit.mioaracristina)

Ne naștem într-o familie. Avem o mamă. Avem un tată. Dacă suntem norocoși sunt alături de noi și ne țin de mână, așa cum pot ei, toată copilăria. Cu defectele lor, cu ce au ei de oferit, sunt acolo și încearcă să ne ghideze. Ne oferă exact cadrul de care avem nevoie pentru a evolua, pentru a înțelege cine suntem și cine ne dorim să fim.

Ne naștem într-un anumit mediu. În afară de părinți, avem o întreagă comunitate de oameni cu care interacționăm – prieteni, vecini, profesori, colegi.. Fiecare are locul potrivit în viața noastră, cu același scop, de a ne șlefui și de a ne ajuta să ne creăm și să ne transformăm în adultul care mai departe va genera o familie, va fi punctul de plecare al devenirii celor care vin.

Uitându-mă în jur, realizez că am uitat complet că ne naștem și într-o ȚARĂ. Un petic de Pământ, perfect ales pentru a ne furniza energia de care avem nevoie pentru a crește. Țara în care venim pe acest Pământ poartă toată energia tuturor generațiilor dinaintea noastră, toate emoțiile, toate victoriile și toate înfrângerile, toate bucuriile și toate durerile celor care au fost odată, chiar și pentru o secundă, aici.

În copilărie ni se povestesc sec niște evenimente. Ni s-au băgat în cap niște stereotipuri și fraze de lemn pe care cei care ni le-au transmis nu le-au simțit nici o secundă, deci nici noi..

Am crescut cu tot bagajul părinților noștri – dezamăgirea, furia, neputința, resemnarea.. Am crescut cu singura armă de apărare a unei generații învinse: mișto-ul..

Și totuși.. Când oare o să realizăm că indiferent cine suntem, sângele tuturor celor dinaintea noastră curge prin corpul nostru? Când oare o să realizăm că toate bucuriile noastre li se datorează și lor? Cănd oare o să realizăm că toate neîmplinirile noastre sunt rezultatul unor plăți, pe care le adâncim prin disprețul nostru pentru ei și pentru țara în care am ales să ne naștem?

Venim aici vieți după vieți.. Când oare o să realizăm că NOI suntem strămoșii noștri? Că ADN-ul nostru este suma tuturor bucuriilor, necazurilor, realizărilor și înfrângerilor noastre?

De ce altfel ne-am fi născut aici? Dacă nu să curățăm ceea ce noi am creat de-a lungul secolelor..

Și avem de curățat… Trădări, renunțări, orgolii, crime.. Avem treabă.

Ne-am obișnuit ca singura formă de exprimare să fie mișto-ul.. Singura reacție la întrebarea “where are you from?” să fie jena de a fi român. Singurul lucru cool să fie faptul că studiezi/muncești în afară. Nu contează ce faci, dar nu stai aici. Ești un câștigător.

Pe aceste sentimente s-a creat în mod natural (alături de contextul istoric nefericit pe care tot noi l-am atras ca formă de plată) întreaga societate, și evident clasa politică – exponentul  ei.

La fiecare 4 ani ne mirăm că iar nu avem pe cine să alegem. Am ajuns la performanța să “apelăm” inclusiv la condamnați penal, la persoane reținute. Din toată țara asta fantastică nu există oare persoane eligibile decât cei deja condamnați/reținuți/pătați?

Toți vorbesc despre schimbarea clasei politice.. De aproape 30 (treizeci) de ani…

Păi dragilor, ce-ar fi să începem să ne schimbăm noi, fiecare dintre noi? Măcar cei care au început să se trezească (sunt mulți). Și unul câte unul, prin conștientizarea fiecăruia, în ritmul lui, a faptului că am venit aici cu un motiv și cu o misiune, și așa cum nu e frumos să îți înjuri mama și e la fel de urât să îți înjuri tatăl, este INACCEPTABIL să îți înjuri țara, să îți negi istoria, să îți acuzi strămoșii, indiferent de ce a fost..

Fiecare dintre ei a făcut ce a crezut el că e mai bine. Clar se putea mai bine, dar oare nu e un motiv că a fost așa?

Tot vorbim despre creșterea personală, despre iertare și acceptare.. Oare nu ar fi momentul să începem să extindem munca noastră cu noi la un nivel ceva mai mare? Nu ar fi momentul să ne iertăm ca neam, să-i iertăm pe cei dinaintea noastră și să ne iertăm pe noi pentru că ne-am negat atât timp identitatea?

Atunci când din ce în ce mai mulți dintre noi vom înțelege cine suntem și ne vom înțelege rolul atât în propria viață cât și în propria țară, atunci când ne vom reconecta la strămoșii noștri – să nu uităm că dacii au fost o civilizație fantastică și au deținut cheile Cunoașterii adevărate – atunci când vom ierta TRĂDAREA DE NEAM și nu o vom mai manifesta (pentru că fiecare o manifestăm permanent, la nivel individual) – va fi o chestiune de timp până se va atinge masa critică pentru SCHIMBARE – schimbarea reală, organică, sănătoasă a acestui popor.

Atunci când fiecare dintre noi va putea să spună “da, sunt român” cu mândrie, iubire și respect, fiecare inimă care emite aceste sentimente va contribui la crearea unui câmp imens de energie care va smulge țara asta minunată din noroiul trecutului de care nu mai aparține.

Îți respecți părinții? Atunci respectă-ți și țara. Este locul în care sufletul tău a ales să înflorească, este cea mai importantă sursă de energie vitală pentru tine. Poți merge în toate cele patru zări, aici rămân rădăcinile tale.

Hai să mai renunțăm la mișto, hai să mai renunțăm la a fi “cool”lepădându-ne de propria țară, hai să mai renunțăm la judecată, hai să mai renunțăm la a da vina pe oricine în afară de noi, hai să nu ne mai fie rușine că suntem români.

Totul pornește de la valoarea personală.

Nu trebuie să ne raportăm la Eminescu, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul ca să fim mândri că suntem români. Hai să ne raportăm la noi.

Eu sunt important deci țara în care m-am născut nu poate fi altceva decât specială, ca și mine. Altfel nu aș fi ales să vin aici. Altfel sunt NIMIC.

Totul ține de creșterea personală a fiecăruia. Nu poți să te consideri spiritual, trezit, dar să arunci cu noroi în țara în care tu singur ai ales să vii. Și dacă ești trezit și conștient, atunci AI DATORIA să o afirmi, tare și răspicat, ca energia ta să îi atingă și pe cei din jurul tău.

Dacă vrei să vindeci pe cineva, e simplu.. Iubește-l!

Dacă vrei să-ți vindeci țara, e simplu.. Iubește-o!

Dar VREI?

Please follow and like us:

13 comments

    1. Corect!:) nu venim doar aici dar dat fiind ca suntem acum aici ma gandesc ca am mai avut treaba si in alte vieti.. La nivel superior normal ca nu se pune problema de familie/tara dar cu cat patrundem in densitate incepem sa ne identificam cu aceste idei. Eu cred in vindecarea sufletului pornind de la relatiile personale (mama, tata, etc.) pe urma extrapoland si la planurile imediat urmatoare.. Pe scurt, nu poti spune ca esti trezit spiritual si sa ti urasti parintii, tara, etc. Asa zic eu..:)

      1. De acord, cu conditia sa poti identifica fiinta tarii si sa poti comunica cu ea. 😊

        Asa cum exista o fiinta a tarii, exista si o umbra a ei. 😊

        DM

      2. In perceptia mea, orice manifesta destin, e fiinta. Tara asta vadeste un destin. Am unele indoieli ca noi ca fiinte individuale sau turma de oi, putem lucra ceva ca sa integram umbra tarii. Doar tara poate sa o faca, in momente importante din destinul ei, prin cativa oameni treji care umbla la mecanismul istoriei.

        Dar vezi, ce spun eu aici in dodii, deja e studiat cu atentie si stiut de cativa domni care au grija ca popoarele sa nu isi faca lectiile de dezvoltare personala. Si atunci devine inca nespus de greu, ca sa vezi in iubirea de sine insasi iubirea pentru tara. Vei fi educat taman pe dos. 😁

        DM

      3. Eu stiu ca pare usor (sau chiar accentuat) naiv, dar totusi eu vad tara ca un suflet comun, pana la urma toti care suntem aici formam tara, nu o vad independenta de turma..:) Ceea ce mi se pare e ca traim o perioada unica, in care din ce in ce mai multi se trezesc, ceea ce nu are cum sa nu influenteze si destinul tarii. De-aia ziceam de o masa critica.. E adevarat si cu domnii care au grija sa nu evolueze doar ca au cam scapat lucrurile de sub control peste tot (mi se pare mie) si nu stiu daca vor recupera controlul din nou.. Om vedea!

  1. Tu incerci aici sa simplifici ceva foarte complex. Spatiul in care se materializeaza energia e legat strict de timpul in care existi. Ce mi se pare mie mai coerent ar fi ca energii asemanatoare se materializeaza in acelasi timp/spatiu, la un moment-dat. Poate doar asa sa poti emite teoria ca iubindu-ti tara, iti iubesti stramosii. Da, calatoresti cu ei, dar nu ajungi AICI time after time.
    Iubeste-ti tara, dar si mai simplu, iubeste oamenii din ea. Pentru ca ei sunt oamenii tai 🙂

    1. Da, asa este, dar materializarea energiei tine si de locul in care existi.. Ajungi aici si pe frecventa locului.. Time after time este relativ.. Ideea e sa intelegem ca nu suntem intamplator aici si ca exista o legatura si cu locul, amprentat de energiile celor care au trecut pe aici..

      1. La ora la care am pus intrebarea, sursa nu era trecuta! Nu era nimic de perceput atunci… Acum insa…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.