Chiar nu am de ales – spiritualitatea românească este atât de ofertantă încât nu pot face față năvalei de subiecte.
În episodul din seara aceasta al Teleenciclopediei, vom aborda o specie rară, relativ recent descoperită de savanții români (mai exact savantele) și anume GIGOLO-TERAPEUȚII.
Fauna spiritualității românești nu abundă în exemplare ale acestei specii la momentul de față, dar cei care sunt fac toți banii (de fapt, ca să fim sinceri, ei ar vrea să facă, dar din păcate condițiile vitrege ale habitatului precum și propriul intelect îi împiedică).
Gigolo-terapeuții sunt in general ființe solitare, nu umblă în haite, deoarece interacțiunea cu masculii îi inhibă. Preferă femeile, pentru că ei în esență tot asta sunt, în ciuda unei oarecare excrescențe în zona genitală, pe care cercetătorii britanici au admis după lungi dezbateri să o denumească penis, în lipsa unei alternative viabile.
Încă de la vârste fragede, gigolo-terapeuții (dotați de altfel cu unele calități ieșite din comun – inteligență peste medie și chiar anumite dotări para-psiho-științifico-fantastice, pe care le recunoaștem și apreciem..) și-au identificat niște metode infailibile de manipulare a populației feminine (evident, asta ca reacție de apărare, ca urmare a unei relații cel mai probabil defectuoase cu mama, pentru că și gigolo-terapeuții au fost și ei mici cândva, iar unii încă persistă cu încăpățânare..).
Acum, să nu exagerăm, nici nu e foarte greu să identifici punctele slabe ale unei populații predominant feminine crescute în familii disfuncționale (gen tata o bate pe mama, tata o părăsește pe mama, etc.), bombardate cu povești cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, ulterior cu romane de Dumas, ulterior cu telenovele, ulterior cu filme romantice hollywoodiene, ulterior cu bloguri de romantici incurabili….
Singura condiție este blocarea oricăror sentimente și emoții, dar a fost genetic demonstrat că gigolo-terapeuților le lipsește fix gena aia de dă emoții.
În mod natural, fiecare exemplar de gigolo-terapeut ajunge la vârsta maturită.. ajunge la o vârstă mai mare.. Începe să se prindă că femeia din el este prea sensibilă să pătrundă într-o lume a bărbaților și atunci, folosind tehnici ieftine gen dat din gene, oftat prelung, mângâiat de păr, alternat cu accese aparent masculine repetate îndelung în oglindă (că nah, nu toate femeile sunt lesbiene..) identifică exact exemplarele feminine care au nevoie de “ajutorul” său.
Am stabilit deja că între timp gigolo-terapeutul nostru (pentru simplificare îi vom spune în continuare Gigi, că merge..) s-a maturiz… s-a făcut mare. El a muncit ceva, nu zic, și și-a construit (mai ales că acum e simplu, sunt metode..) o imagine de Buddha, Iisus, Dalai Lama, George Clooney, John Lenon, Shirley Temple, Lessie (cățeaua din filmul cu același nume) si Paulie (papagalul vorbitor) – toți la un loc (pentru mai multe detalii, dați pe google, respectiv imdb).
Am stabilit deja că Gigi are calități reale native de manipulare, la care a adăugat două – trei tehnici de manipulare de colțul străzii, o idee de lucru cu energiile mai mult sau mai puțin subtile și implementare de programe mai mult sau mai puțin distructive pentru fani/fane, dar întotdeauna profitabile pentru el, reușind chiar să-și încropească un mic grup de adoratori, prin alternare haotică de elucubrații furioase cu lacrimogenități ce ating direct sufletele celor care încă le mai au la ei. Ce mai, de departe Gigi pare un fucking iluminat.. Când te apropii, dacă ești foarte atent, undeori chiar ai impresia că îi zărești un început de suflet, dar de obicei este iluzie optică..
Așa se face că într-o zi vine Mimi la Gigi pentru o consultație..
– Bună ziua! Dumnezeule, Gigi, am ajuns în sfârșit la dvs., sunt atât de emoționată…
– … (zise el din sprânceană). Spune-mi Gigi, Dumnezeule e prea lung, plus ăla e un expirat, îmi strică businessu’.. Ce vrei? (tună el, după care se retrage la toaletă să-și șteargă cu noile lui șervețele parfumate broboanele de sudoare generate de efortul masculinității mimate combinat cu noua cremă de față de zi puternic hidratantă)
– Am venit și eu pentru o consultație, vă rog.. Am văzut pe facebook că sunteți cel mai bun dintre guri (n.r. pluralul de la guru).. Știți, am și eu o problemă…
– Ești o vacă! (tună din nou, în timp ce-și ordona atent mărgelele, fuseseră reduceri în Dragonul Roșu..).
– Poftim?! (reuși Mimi să îngaime printre suspine, după aproximativ 10 minute…)
– EȘTI O VACĂĂĂĂĂĂ!!!!
…. (stupoare)
– Off, e atât de evident în aura mea? (îl întrebă Mimi cu glas stins după încă 10 minute) Nu vă merit de guru, eram sigură că nu merit nici să respir același aer cu dvs., ramâne să adulmec în continuare pagina dvs. de facebook.. Îl sun chiar acum pe șofer să vină să mă ia, e cu Bentley-ul la spălat.. Uitați cei 8.888 euro pentru cele trei minute stabilite.
– Bentley ai spus, Mimi? (interveni din nou sprânceana Gurului)
– Ce? Cum? Aa, da.. Mașina mea..
– Suflet drag, iubireeeeeeeee, dar tu chiar m-ai crezut?! Era un test, să-ți văd potențialul, să văd dacă ai vreo șansă ca vreodată să ajungi la 1% din vibrația mea.. In plus, ți-am accesat o viață anterioară în care ai fost vacă și aveai niște chestii rămase de rezolvat.. În viața aia a lipsit boul care să te ajute.. Dar stai liniștită, ți le-am rezolvat eu acum, și uite, nici nu-ți taxez suplimentar… DA! Ai trecut testul! Nu oricine reușește, eu sunt selectiv… Nu accept orice marcă.. adică.. clientă..
– Nu pot să cred!!!! Chiar am trecut testul?! Wow, niciodată nu mi-aș fi închipuit că sunt așa de specială.. Abia aștept să-i spun soțului meu.. Dumnezeule!!
– Gigi.. insist.. Fac pariu că el nu ți-a spus asta niciodată.
– Ba da..
– Nu cu cuvintele astea, sunt sigur..
– Clar nu pot să te mint, îmi citești gândurile.. Acum că mă gândesc, nu.. Într-adevăr, mă ține mult în brațe, mă răsfață, îmi face mici sau mari cadouri, îmi spune des că mă iubește, se poartă minunat cu mine… DAR DA, ai dreptate, niciodată cu cuvintele astea…..
– Vezi? E un bou.. Averea e făcută în timpul căsniciei?
– Da..
– Lasă-l. Are karmă proastă. Te nenorocești cu ăsta.. Plus… (oftă prelung, o lacrimă umezindu-i ochii blânzi..) am vrut să-ți spun de la telefon dar trebuia să te testez mai întâi să fiu sigur că ești pe aceeași frecvență spirituală…
– Ce? Ce?
– Offf. Mi-e atât de teamă, emoția mă gâtuie… Dar trebuie să-ți spun… Nu pot să mai țin în mine toate aceste sentimente.. Suntem SUFLETE TRIPLETE..
– Suflete ceee???
– TRIPLETE! Sunt sufletele alea provenite din același ovoid de lumină, sunt la fel, relațiile dintre ele sunt unice, reale, ce mai, THE SHIT!
– Daaaaa?!?!? Nu se poate!!! Eu si cu tine??? Suflete triplete??? Wowww….. Întotdeauna am știut că sunt specială, dar char așa?!?! Dar… stai! Triplete nu înseamnă că.. sunt.. trei??
– Ba da… Dar întotdeauna unu-i mai fraier și rămâne în urmă.. Na, karmă proastă.. Dar asta nu face decât să accentueze cât de maxim e că ne-am întâlnit noi doi!!! Nu ți-e clar că totul a fost brodat în Cer?
– Ba daaaaaa!!! Dumnezeule!!!!
– Gigi…
– Gigiiiii, ce fericită sunt, abia aștept să-i spun soțulu…. Vai, stai… Trebuie să mă despart de el..
– Clar. Am măsurat… Nu e nici măcar tripletul fraier.
– Hmm.. Ce ciudat.. Cand am venit, acum 15 minute, puteam să jur că îl iubesc…
– Programe… Ieși din ele.. Te voi vindeca de toate, o să vezi.. Vor mai fi teste.. Ok, la o săptămână de la nuntă să zicem că mă găsești cu una în pat.. TEST. Totul e să ai grijă să le treci. Nu oricine merită să-mi spele ciorapii.. Nu oricine merită să mă susțină financi… emoțional… Tu ești ALEASA!
– Vaai, ce fericire!!!! Acum plec să bag divorț.. Acum..
– Ok, iubire! Eu te voi aștepta!! Nimic nu ne va mai despărți… Niciodată! Te iubesc!
– Te iubesc! Pa!
– Lasă la intrare cei 8.888 euro, îi iau eu când ies..
– Păi… Nu suntem logodiți acum?
– Ce legătură are una cu alta, iubire? Eu te-am ajutat să-ți găsești sufletul triplet… Trebuie o plată în bani, vrei să apară karmă între noi, tocmai acum, când ne-am regăsit??
– Nuuu, nu vreau! Uite, îți mai las 888 euro primă de succes.. E ok? Sau se pune că facem karmă că-ți dau prea mult?
– Nuuuu, așa ceva nu există! Niciodată nu este prea mult când dăruiești din SUFLET TRIPLET.
– Ahhhhh….
Discuția de mai sus se repetă o dată la aproximativ 2-3 ani, Mimi-ile se schimbă, Gigi dăinuie semeț peste vremuri..
Dar eu am câteva întrebări.. Nu pentru Mimi, ea mai devreme sau mai târziu va înțelege câte ceva.. să sperăm.. Ci pentru Gigi..
Sufletul tău.. Sufletul tău cum e? Măi suflet drag, cam cât de fericit ești tu în viața ta singuratică, știind că dacă mâine ar pica matrixul de programe și legături create artificial, nimeni din cei din jur n-ar mai rămâne lângă tine?
Dacă mâine, cei din jurul tău ar realiza cine sunt cu adevărat și și-ar lua înapoi puterea pe care din necunoaștere și prin manipulare ți-au dat-o ție, cine ai fi tu? Ce ai creat tu în viața asta? Da, ai fost folositor, pentru că pietrele prețioase se descoperă greu, de obicei din praf și noroi.
Cât este de împlinit SUFLETUL tău știind că, deși având calități fantastice și un potențial incredibil, te-ai mulțumit viața asta să fii doar noroiul din care se luptă ceilalți să se ridice? Da, ei cresc, dar ce faci tu? Ia zi, tuuu.. Aaa, am înțeles, tu nu ai nevoie să crești, tu ești perfect.
Oare?
Cam câtă lipsă de valoare și de încredere în sine ai tu dacă nici măcar nu iei în calcul că cineva ar putea să fie lângă tine, să îți fie prieten adevărat fără niciun program, fără nici un artificiu de cunoaștere, ci doar pentru că te iubește cu adevărat, total și sincer? Specia ta încă nu i-a descoperit, dar astfel de oameni sunt peste tot în jur.. Doar că tu nu ai cum să îi vezi, și chiar dacă te intersectezi cu câțiva, printr-o glumă amară a sorții, nu știi decât să lovești..
Cât de GOL trebuie să fii.. Cât de trist și cât de SINGUR.. Da, pentru că ceea ce tu îți închipui că e SOLITUDINE e SINGURĂTATEA cea mai neagră. Pentru că ți-ai gonit până și sufletul, obosit de atât întuneric.
Cât de înfricoșator trebuie să fie pentru tine când cineva te vede EXACT așa cum ești, pentru că da, nici adulatorii, nici clienții, nici chiar cei cu același nume în buletin nu te cunosc așa cum ești..
Și pentru ce tot chinul ăsta? Pentru ce toată minciuna? Pentru bani? Pentru Putere? Am înțeles..
Le ai?
Ce putere ai tu când ești mai dependent de o mie de ori de cei pe care-i faci dependenți de tine? Ce putere ai tu când sufletul tău se zvârcolește noapte de noapte în întuneric? Cu ce te încălzesc osanalele unora când tu știi că toate sunt adresate unei măști, unei iluzii?
Măcar tu ȘTII cine ești viața asta?
Da, știu, ești MAXIM.
Reblogged this on Liliana Constantinescu.